Bătrânii noştri şi ai altora!

Banner Film Experience

batran prelucrat 2După 40 – 45 de ani începem să ne facem scenarii, socotim câţi ani de vechime ne mai trebuie până la pensie, ne imaginăm că vom ajunge sănătoşi, că ne vom plimba nepoţeii prin parc, că le vom pregăti marmelade, că vom citi mult şi, mai ales, că vom sta liniştiţi!

Aşa au crezut şi părinţii noştri! N-aveau cum să-şi imagineze că vor ajunge ultimii, umiliţi şi covârşiţi sub greutatea bolilor pe care nu şi le pot trata cum se cuvine, deseori înfometaţi, nevoiţi să-şi numere prea des mărunţişul din portofel.

Umiliţi într-o societate pentru care nu mai sunt utili!

România – 1 litru de lapte costă în magazine 3 – 3,5 lei; Italia – 1 litru de lapte costă 0,70 euro, adică la fel. Preţurile sunt aliniate! Mai puţin grija şi respectul faţă de bătrânii noştri!

În România sunt în jur de 5 milioane de pensionari care trăiesc de azi pe mâine cu o pensie de aprox 170 euro, în timp ce bătrânii Italiei trăiesc liniştiţi, cu o sumă de 1.000 euro lunar.

În caz de invaliditate, bătrânii din Italia primesc şi în jur de 500 euro lunar, cu care-şi permit să plătească o femeie care să-i ajute zi şi noapte. Se simt ocrotiţi, în siguranţă, nu e nevoie să şchioapete singuri prin casă pentru o cană cu apă!

Ai noştri, bieţii, cu pensia de invaliditate de abia reuşesc să-şi cumpere medicamentele, pe care alți bătrâni ai Europei le primesc gratuit.

Totul este gratuit în Italia: analize, tratamente, medicamente! La cerere, infirmierele sosesc dis-de-dimineaţă şi iau analizele şi tot la o simplă cerere, maşina care-i transportă la centrul de fizioterapie, îi iau din fața casei lor!Gratis! aqui-ahora

Și nu vorbesc doar despre gratuități, ci de respectul unei societăţi întregi.

Bătrânii sunt centrul familiei în Italia, locul lor, chiar bolnavi, e mereu în capul meselor de sărbători, primesc şi fac vizite, se înscriu la cursuri de dans – cine poate! – şi foarte mulţi conduc maşina până spre 85 – 90 de ani!

Ai noştri, mulţi, majoritatea, nu mai ies din case! În special cei care locuiesc în blocurile comuniste, fără ascensor! Cum să cobori şi să urci patru etaje când mulţi se-mpiedică şi când trec pragul?!

Ai noştri părinţi credeau că vor avea o bătrâneţe liniştită, îndestulată. Nu ştiau că, după ani mulţi de muncă şi chin, vor fi ultimii, umiliţi şi nevoiţi să-şi suporte în tăcere durerile!

Cinci milioane sunt! Bătrânii noştri, nevoiţi să renunţe. La orice. Zi după zi. Până-n ultima zi!

Articol scris de Liliana Angheluță/foto Nicola d’Alessio


Acest text este protejat de drepturi de autor. Este interzisă copierea sau reproducerea altfel decât este prezentat în Termeni și condiții.

Iti vor placea si...

8 Responses

  1. Goleanu Anisoara says:

    Batranetea EXISTA ,din pacate! Dar, e prea pretioasa viata si am atatea lucruri de facut, incat nici n-o bag in seama!

  2. ghelbere elena says:

    Este o vorba: Cine n-are un batran sa si-l cumpere. Aceasta vorba, acest proverb te face sa crezi ca batranii sunt respectati. Nu, nu este adevarat. Batranii nu sunt respectati nici de stat nici de tineri. Cand traverseaza o strada, pe zebra, merg incet ca nu pot altfel, se schimba culoarea semaforului si toti soferii incep sa claxoneze, sa vocifereze. Ei nu sunt constienti ca intr-o zi vor deveni batrani si atunci nici ei nu vor fi respectati si ajutati.

  3. (puiu) barbalata mirela says:

    Trist, foarte trist. Dar din pacate realist. Nimeni nu s-a gandit ca se va ajunge aici. Pacat.

  4. Ficea Adina says:

    Pacat de ei, sunt multi batrani singuri si amarati care deabia isi duc traiul, nu reusesc sa isi cumpere medicamentele si se chinuiesc in fiecare zi.

  5. Ficea Adina says:

    Unii chiar ajung sa isi doreasca sa nu mai existe, numai sa nu mai sufere. Pacat! Statul ar trebui sa ii protejeze.

  6. doina says:

    Am lucrat in Germania, Doi ani jumate, am ingrijit parintii altora. Au fost asa multumiti de munca mea, incat m-au ajutat sa imi aduc copiii acolo, sora , chiar si nepotul. I-am salvat de la nervi, stres, si o viata de cosmar. Acum sunt multumiti. Fericiti. Destinsi. Dar mi-a ramas o mama acasa. O mama care are o pensie infima, cum sunt pensiile in Romania. Si ce facem noi……auslendarii din familia asta ? Ce fac copiii mei ? Pun bani , mana de la mana sa isi ajute bunica. Bunica care i-a crescut. Bunica care le-a tinut loc de mama, atunci cand mama era la lucru, Bunica care le-a modelat si le-a slefuit caracterul, ca sa faca fata unei vietii chiar si in Germania. Iar acum, bunicii ii e dor de fetele ei, dar mai ales de nepotii ei. Si spune mereu…….SUNT SINGURA, DAR FERICITA. FERICITA CAND AUD COPIII LA TELEFON, CAT LE E DE BINE…FERICITA CAND STIU CA AU O VIATA BUNA. Si bunica asteapta concediul nepotilor, sa ii mai stranga o data in brate. Ca nu mai are nici ea mult……SI NOI O IUBIM SI O RESPECTAM. SI VREM SA AIBE O VIATA CA BATRANII ………ALTORA !!!

  7. Ana Stirbu says:

    Austria are un sistem la fel de bine pus la punct.Noi romanii cred ca neam nascut pe o planeta pierduta!!!care nu apartine niciunei lumi!Am trait toata viata cu speranta pentru viitorul copiilor nostrii si pentru a avea batraneti linistite.Dar am pierdut pana si cea mai mica speranta!Copiii au facut scoli si masterate,terminate la zi cu brio,si nu au nici o perspectiva,nu au nici macar sperante,ca s-au pierdut in timp ce cerseau un loc de munca.Da cerseau un loc de munca,intr-o tara democrata,unde nu au dreptul sa viseze.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

6 + 6 =