– Ai mâncat azi? Vezi că ţi-am lăsat ciorbă în frigider, într-o crăticioară roşie.
– Da, ok.
– Ce-ai făcut la şcoală? Ai ştiut la teză?
– Da!
Multe mame îşi frământă mâinile în faţa uşilor închise. Dialogurile sunt scurte şi sărace. Întrebările sunt generale, răspunsurile retezate. Mamele ar vrea să li se povestească detalii, ei nu au chef de aşa ceva, nu vor cu nici un chip să iasă din lumea lor.
Cam asta e adolescenţa!
Copii care nu mai sunt copii dar nici tineri, care se-ndrăgostesc şi nu ştiu ce să facă cu dragostea asta.
Fete care primesc “cereri de prietenie” adevărate, nu virtuale şi-ncep să se uite mai mult în oglindă, să zacă, pierdute-n gânduri, în timp ce băieţii clocotesc de nerăbdare, gata să treacă la fapte. Numai că-s prea mici pentru fapte şi prea nepregătiţi pentru viaţă.
Li se întâmplă lucruri ciudate, senzaţii noi şi stări de confuzie dau năvală peste sufletul lor.
Şi-atunci, pentru că nu mai pricep nimic nici ei, ridică un zid: al tăcerii. Se-nchid în camerele lor, cu ochii în telefon, scriu şi primesc mesaje, nu se ştie de la cine şi de ce.
Clar e că nu povestesc nimic, nimănui. Au lumea lor şi nimeni nu mai îndrăzneşte să intre în ea. Contează ceea ce spun prietenii, nu părinţii, modelele de urmat sunt cele din filme, textele cântecelor preferate sunt adevărate litere de lege şi tot ce-am semănat în ei de-a lungul timpului pare să nu aibă valoare. Doar pentru că vine de la noi.
Singura soluţie e să acţionăm noi, mamele, cu delicateţe, să nu aşteptăm să fim poftite.
Prima condiţie e însă foarte importantă: pe măsură ce ne creştem copiii trebuie să întinerim, nu să-mbătrânim!
Să fim la curent cu toţi cântăreţii la modă, să ştim aplicaţiile telefoanelor moderne, să nu criticăm felul lor de a se îmbrăca, să nu ne maimuţărim când vorbim cu ei ca atunci când erau mici, să nu-i dojenim în public şi să le cerem părerea mereu, indiferent despre ce e vorba.
A doua condiție e să le povestim totul, chiar şi eşecurile, greşelile şi îndoielile noastre. Vor descoperi că nu doar ei sunt imperfecţi, ci şi noi, cei care i-am adus pe lume. Vor conştientiza că ne sunt egali şi ne vor deveni prietenii cu care se poate vorbi orice.
În definitiv, între ei şi noi sunt doar câteva zeci de ani de diferenţă, în rest, suntem acelaşi aluat!
Articol scris de Liliana Angheluță