Când teama de un soţ violent te paralizează, încotro o iei?!
Când eşti ameninţată, terorizată, când încerci să rezişti cu gândul la copiii de crescut, unde poate fi salvarea?!
Majoritatea celor care au emigrat sunt femei.
Asta pentru că e mai uşor să-şi găsească de lucru.
Majoritatea femeilor care au emigrat sunt divorţate, cu toate răspunderile pe umerii lor sau au luat această cale tocmai pentru a se îndepărta de iadul personal.
Dacă ar fi spus sus şi tare că vor să fie libere, ar fi luat o nouă palmă şi alte înjurături. Aşa, de la distanţă, fără teama de a fi urmărite şi pleznite pe stradă, vor avea curajul de a evada din lanţuri.
Acasă se ruşinau până să-şi povestească, de parcă ar fi avut vreo vină. Da, aveau vina de a nu fi suficient de puternice. Pe de altă parte, oricine ar fi ascultat povestea lor – prietene, colege de muncă sau rude – ar fi dat acelaşi sfat:
– Pleacă! Lasă-l!
Adevărat şi bun sfat, dar inutil! Capcana era prea puternică!
De aceea, tăceau!
Aici, departe, am cunoscut nenumărate femei care povestesc însă totul. Pentru că nu suntem din aceleaşi judeţe, pentru că nu mai e nici un pericol, adevărul iese la lumină:
– Ana – e din Iaşi, are patru copii şi un soţ beţiv şi violent. Trei băieţi şi o fată, doi la liceu şi doi la facultate. Muncesc şi ei puţin, în vacanţe, dar mama, o femeie slăbuţă şi timidă, îi susţine pe toţi. Încă n-a divorţat, nu-şi bate acum capul cu asta, dar ea e departe şi el acasă, unde nu face altceva decât să bea. Copiii s-au mutat cu toţii într-un apartament închiriat.
– Elena – din Buzău, are doi băieţi mari, la casele lor. După o viaţă dură, în care a cunoscut numai prăşitul şi violența bărbatului ei, s-a hotărât să scape. Când îşi povesteşte necazul adaugă: “ Nici măcar maşină de cusut n-am avut în viaţă! Şi tare îmi doream una! Am gândit ca măcar la bătrâneţe să fiu liniştită şi să-mi văd de ale mele!”
– Carmen – avea un bărbat care o călca efectiv în picioare. Ultima oară, înainte de a pleca, a încercat să o ţină cu tălpile de portiţa încinsă a sobei. Un nenorocit. Acum a divorţat, de copii au grijă părinţii ei cărora ea le trimite bani lunar. Se va întoarce, dar mai târziu, când toate rănile vor fi închise.
– Gabriela – din Craiova, fără copii dar cu o coastă ruptă. Acum e bine, a muncit, a divorţat, şi-a cumpărat o garsonieră în România doar pentru ea. Mai târziu se va putea întoarce !
– Florica – mamă a doi copii, băiat şi fată, a muncit de când avea 16 ani. Greu, o viaţă de trudă şi probleme. Când bărbat-su a început să vină beat acasă şi s-o bată, nici nu s-a mirat prea tare. Majoritatea vecinilor făceau acelaşi lucru. Munceşte la Roma, copiii sunt alături de ea, iar el bântuie singur prin ogradă, trimiţând mesaje cu ameninţări.
Numele celor de mai sus nu sunt cele adevărate, dar poveştile da. Poveşti de lacrimi, de pumni şi teamă, de copii speriaţi, de ţipete şi teroare.
Uneori, când trăieşti în mijlocul iadului, ţi se pare un mod normal de viaţă.
Multe femei nu ştiu că cine dă o singură palmă comite o infracţiune.
Şi, chiar dacă ar denunţa fapta, ce s-ar întâmpla?! O discuţie amicală între poliţistul de cartier şi soţ sau, în caz extrem, o amendă pe care tot ea ar plăti-o!
Şi ar lua şi o nouă bătaie!
Există vreo ieşire?
Multe femei nu ştiu cu cine ar putea vorbi, cine ar putea să le ajute şi pleacă unde văd cu ochii.
Multe femei chinuite, prea multe!
În România se bea mult şi se plânge mult!
Păcat!
Articol scris de Liliana Angheluță