AQUI AHORA a primit foarte multe întrebări de la cititoare – dar și de la câțiva domni – nu spun cine, persoane importante – în care eram rugați să dedicăm un articol injectării cu acid hialuronic și să precizăm efectele procedurii.
Am primit de asemenea scrisoarea Cristinei P. din Iași. Este de profesie avocat. Ea ne relatează că are 42 de ani, dar ridarea tenului său a apărut cam în jurul vârstei de 34 de ani. Dă vina pe factorii genetici și spune că toate femeile din familia ei arătau cu 10-15 ani mai în vârstă din cauza ridurilor de expresie foarte accentuate, din jurul ochilor și a gurii.
De asemenea spune că încă de când era adolescentă șanțul naso-labial s-a adâncit foarte tare ceea ce-i dădea un aer mult prea matur în raport cu vârsta. În fine, acum un an a mers la un medic estetician care i-a recomandat injecțiile cu botox.
Le-a făcut și acum…este extrem de nefericită de felul în care arată! De ce? Pentru că jumătatea superioară a feței pare înghețată și fără expresie în timp ce jumătatea inferioară și gâtul au rămas puternic ridate. Fața este plină de denivelări care se simt la orice atingere și care sunt iritate și roșiatice, oricât fond de ten ar pune peste ele. În plus, este nevoită să mărturisească tuturor ca a încercat o intervenție estetică ce a eșuat, deși ea voia doar o discretă îmbunătățire a aspectului feței în așa fel încât diferența să fie aproape insesizabilă.
Felul în care arată fața Cristinei după injectarea cu botox a stat la sursa unui șir de necazuri din viața ei personală. Lucrurile începuseră să scape de sub control, pentru că devenise certăreață și izbucnea în lacrimi din orice. La momentul expedierii acestui mesaj ne-a transmis ca se află în pragul divorțului și al depresiei. Va da medicul în judecată pentru că a consiliat-o prost și a efectuat o cârpăceală ridicolă, dar și pentru că după operație nu s-a mai putut prezenta în fața clienților ei din cauza modului în care arată. Viața ei profesională a suferit o pauză extrem de lungă care a afectat-o emoțional și financiar.
Iată cum o alegere ce ar fi trebuit să-i aducă plăcere și confort a adus-o pe Cristina într-o situație disperată. I-am promis că-i vom transmite povestea, din prietenie pentru toate femeile, dar și pentru că argumentele ei sunt imbatabile și merită transmise mai departe.
Consideră că femeile au nevoie de multă educație, dar mai ales au nevoie de sinceritatea profesioniștilor din domeniu, ca să poată lua cele mai bune decizii pentru ele și viața lor. Mai spune că și-a făcut documentarea pe internet înainte de a opta pentru botox și că fotografiile femeilor care apelaseră la aceasta tehnică surpindeau niște chipuri de Hollywood. Astăzi spune că nu ar mai permite ca un asemenea truc ieftin de publicitate s-o înșele și să-i dea viața peste cap!
Pentru o abordare sinceră și profesionistă am apelat la doctorul în medicină, dermatologul și esteticianul Dorin Munteanu, proprietarul clinicii DERMAVITAL din București. Domnia-sa este membru al Asociației Dermatologilor Esteticieni din Munchen, Germania.
I-am adresat rugămintea de a ne lămuri cu privire la cea mai indicată modalitate de a interveni asupra ridurilor faciale în așa fel încât să obținem un efect discret de întinerire și reîmprospătarea a chipului.
’’În ceea ce mă privește – începe doctorul Munteanu – nu recomand și nu acord nici un fel de credit toxinii botulinice și nu încurajez femeile să apeleze la acest tip de intervenție.
Vă spun imediat de ce! Pentru că efectele secundare ale administrării de botox pot fi extrem de neplăcute, și pot duce până la paralizie. Eu știu că toate femeile vor să arate tinere până la vârste înaintate, dar acest lucru trebuie făcut de o manieră discretă și mai ales sănătoasă, aspect pentru care, ca medic, pledez dintru început!
Recomand intervențiile ușoare cum este injectarea cu acid hialuronic, pentru că aceasta este o moleculă ce se obține prin fermentație bacteriană și nu dă reacții alergice, la cea mai mare parte a persoanelor. Este o mucopolizaharidă naturală, una dintre cele mai cercetate din ziua de azi grație efectelor sale reparatoare în ortopedie și chirurgia ochilor, dar și în lubrifierea părților mobile ale corpului!
De fapt, ca să fiu pe înțelesul tuturor acidul hialuronic este prezent într-o proporție însemnată în propriul nostru corp: pielea îl conține în proporție de 45-50% , scheletul și țesuturile cam 25%, iar mușchii în proporție de 8%. Fiecare picătură de acid hialuronic înglobează 300 de picături de apă! Tocmai de aceea acidul hialuronic nu este permanent și este perfect biologic, molecula fiind hidrofilă’’ – ne atrage atenția doctorul Munteanu.
Care este diferența de aplicare a acidului hialuronic față de botox?
’’Tehnica de administrare a botoxului e punctuală – precizează doctorul Munteanu – în timp ce injecția cu acid hialuronic se face liniar. În acest din urmă caz se folosește un ac foarte fin la fel de subțire sau mai subțire decât firul de păr care are aproximativ 1 cm. și care este introdus în epidermul inferior, până la nivelul dermului, în paralel cu ridul pe care urmează sa-l umplem, pe toată lungimea acestuia.’’
Se pot face injecții cu acid hialuronic pentru față și pentru gât?
’’Se poate – ne lămurește interlocutorul nostru – dar e foarte puțin de dorit, și personal nu prea recomand. În schimb, le sfătuiesc pe doamnele interesate de frumusețea gâtului și a decolteului să folosească cremele bogate în acid hialuronic pe care să le aplice după demachierea corectă a feței, dimineața și seara. Sigur nu vor fi efecte la fel de spectaculoase ca la injectarea cu acid hialuronic, dar se va obține un aspect natural, sănătos, îngrijit.’’
Cum se comportă pielea după injectarea cu acid hialuronic?
’’După injectare în locul respectiv poate apărea – dar nu e neapărat – un ușor edem, o mâncărime, o arsură sau o sensibilitate – spune specialistul DERMAVITAL . Vorbim de aceste efecte în primele ore sau cel mult zile.
Mai pot apărea, dar extrem de rar, complicații tardive, după aproximativ o săptămână, care pot consta în migrarea substanței în arealul înconjurător sau foarte mici asimetrii.’’
Mâna doctorului si precizia cu care își delimitează aria de acțiune rămân hotărâtoare spune doctorul Munteanu’’, care face următoarele recomandări post-injectare: ’’timp de o săptămână după injectare, fața nu se va expune la băile de soare și nici la căldura excesivă, precum cea dintr-o saună. În cazul în care persoana ia aspirină pot apărea discrete echimoze.’’
În finalul articolului trebuie reținut că injectarea cu acid hialuronic are o anumită durată – în sensul că umple ridul pentru 3-6 luni sau mai mult, dar nu e permanentă, fiind necesară ulterior reinjectarea.
În orice caz, injecțiile cu acid hialuronic pentru umplerea ridurilor sunt o opțiune naturală de intervenție asupra esteticii feței, fără efecte secundare neplăcute și cu garanția totalei metabolizări a acestei substanțe de către corp.
Articol scris de Adriana Caranfil