Despre copii e vorba!
Îi corcolim prea mult, apoi îi cicălim, acuzându-i că nu ştiu să facă nici măcar lucruri banale. Aşa ni se par nouă, dar dacă nu i-am învăţat cum să taie o ceapă, de unde să ştie?
Dacă i-am gonit din bucătărie de câte ori şi-au băgat nasul, dacă le-am spus “du-te la tine în cameră, nu mă bate la cap, am treabă acum”, de unde să înveţe?
Dacă părintele meştereşte, repară ceva şi nu-şi cheamă copiii măcar să-i dea cuie “la mână”, cum să vadă ei ce anume trebuie făcut? Nu există o reţetă ideală în ceea ce priveşte educaţia copilului, dar e clar că dacă-l laşi ca pe-un fir de iarbă, tot aşa creşte.
Unii spun că vor învăţa când vor fi mari, că au timpul înainte, că n-are sens să se chinuie de mititei. Culmea e că aceşti copii au nevoie să fie trataţi ca şi oameni mari, întregi, vor responsabilităţi, vor încrederea noastră, vor să fie utili şi să fie lăudaţi pentru hărnicia lor.
Sunt şi părinţi care cedează imediat, dacă văd că învăţăturile lor nu prind se mulţumesc să umple frigiderul cu mâncare şi declară:
-N-am ce-i face, nu ascultă, facă borş cu viaţa lui!
De parcă viaţa lui nu ar fi şi a lor, de parcă nu i-ar interesa!
Alţi părinţi nu suportă stângăcia copilului, se enervează repede când lucrul făcut nu e aşa cum ar trebui, rezultatul fiind chiar o nouă serie de reproşuri, gen “nici măcar atât nu eşti în stare să faci.”
Care-i cheia?
Dă-le să facă ceva, curat în casă, o salată de roşii, spune-le să măture un pic în baie, să spele o bluziţă, important e să nu-i baţi la cap şi să nu-i critici.
Dimpotrivă, chiar dacă lucrul nu e bine făcut, copilul trebuie să primească laude, s-a străduit şi asta nu-i puţin lucru.
Mai sunt şi mame care au chiar mustrări de conştiinţă, li se pare că şi dacă ar trimite copiii să ducă gunoiul ar fi un efort prea mare pentru ei.
Lăsaţi-i să dea şi de greu, mai bine acum, mai bine acasă, decât să ajungă mari fără a şti să facă nimic.
Articol scris de Liliana Angheluță