Despre sclifosiți e vorba.
Poleiți cu o umbră de cultură, știu tot, au o opinie despre orice și cred că au dreptate indiferent asupra cărui subiect deschid gura. Privesc cu un dispreț voalat în jur, oamenii ceilalți par nesemnificativi și, oricum, nu se obosesc să discute cu orice nu e la nivelul lor. Dacă, întâmplător, ajungi să-i întrebi de noul loc de muncă vor spune, cu aer superior, că la ei ”la job e totul OK”.
Da.
Știu cinci cuvinte în engleză și le folosesc de parcă ar fi ambasadori ai culturii internaționale.
Ei nu se trezesc dis de dimineață să plece la muncă pentru că au un job. Pentru că a munci nu mai e la modă, oasele rupte nu sunt luate în seamă, numai proștii muncesc de dau în brânci. Ei nu, ei consumă smoothie dimineața (vedeți voi ce-i aia), își fac un peeling cand au chef și merg la shopping, nu să-și ia pâine și cartofi.
Cuvinte împrumutate și fluturate pe deasupra capului, rostite cu naturalețe studiată. Se dau mari, ce mai tura-vura. Chestia e că dacă vorbești cu ei și te bate Ăl de sus să spui că e ”timp mișto azi”, te privesc de parc-ai fi un gândac de bucătărie numai bun de strivit. Pentru că se spune că ”mișto” ar fi de origine țigănească, deși e de origine germană. Cuvântul vine de la ”mit stock”, în traducere ”cu baston”.
La începutul secolului XIX bărbații purtau pălărie și baston și, în discuții, se spunea că un bărbat bine e ”cu baston”, adică ” mișto”. Țiganii folosesc des cuvântul, pentru ei tot ”frumos” sau ”bine” înseamnă.
Și atunci de ce să nu-l folosim cu seninătate? Doar pentru că ar fi țigănesc (deși nu e)? Cu ce e diferit ”cool” de ”mișto”? Limba e în continuă schimbare, dar de ce putem asimila doar cuvinte englezești și de ce ne rușinăm cu ale noastre?
De aia, că suntem cool.
Pa, vă pup, mă duc la job.
Articol scris de Liliana Angheluță