Acum doi ani am coborât brusc de pe un scaun pe care mă cocoțasem ca să șterg nu contează ce și am simțit o durere teribilă la călcâi.
Era tendinită.
Urmarea a fost că vreo patru luni am șchiopătat, asta după ce treceam de primele zece minute ale dimineții, momente în care aveam dureri cumplite. Nu sunt medicamente miraculoase, trece greu, cu gheață aplicată pe locul dureros și antiinflamatoare.
Până atunci nu avusesem niciodată nimic. De atunci am, de câte ori merg prea mult mi se inflamează tendonul și încep să șchioapăt. De atunci nu mai plec la drum fără plasturi medicinali la mine.
În geantă am un fel de portofel unde țin toate medicamentele de prim ajutor: aspirină, algocalmin, plasturi împotriva durerilor sau de pus la bătături, pastile de inimă, vreo două antibiotice, pliculețe de ceai de mușețel, chestii pentru o digestie mai bună.
Înainte nu aveam nimic.
Înainte eram nepăsătoare, umblam cu capul descoperit pe gerurile alea mari, acum numai dacă mă uit pe geam trebuie să-mi pun căciula.
A fost o vreme când mi se părea că nimic nu mă poate opri, că sunt în stare să le fac pe toate.
Și am făcut destule, am săpat pământul, am prășit, am crăpat lemne, am văruit, am scos apă din fântână, am cărat găleți cu pământ sau nisip, am tăiat la drujbă, am făcut tot ce era de făcut fără să mă vait și fără să fac pe mironosița.
Scriu toate astea pentru că sunt prea multe femei grozave, curajoase și harnice, nu vor să fie la mâna nimănui, independența le dă putere și vor să demonstreze că se descurcă bine și fără bărbatul care, de altfel, e în casa multora.
Vor să demonstreze că nu-s mai prejos.
Și nu-s!
Dar corpul nostru e mai delicat și vor plăti un preț.
Și prețul e în ziua când te trezești că spui:
”Înainte nu aveam nimic!”
Uite așa, în ultimul timp, mi-amintesc des de soacră-mea care țipa după mine prin curte:
”- Fă, nu mai trage tu de găleți, nu mai scoate apă din fântână, al tău doarme și tu muncești? Lasă-l pe el să tragă, nu fii proastă!”
Bucuroasă eram să-i arăt că pot și singură, râdeam la ea cu gura până la urechi.
Acum n-aș mai râde.
Acum se-mparte timpul între ”înainte nu aveam nimic” și după.
Articol scris de Liliana Angheluță
Sursa foto The New York Times