Cel mai cunoscut mit, adevărat, din fericire – atunci când vorbim despre ficat – se referă la faptul că acest organ se regenerează. Este o calitate minunată care explică succesul transplanturilor de acest fel.
Pe acest lucru se bazeză oamenii atunci când își consider de unii singuri sănătatea ficatului fără a apela la specialiști și la testele care pun în evidență cu acuratețe starea de sănătate a acestuia.
De fapt, ficatul, care îndeplinește peste 200 de funcții ale corpului și care este cel mai mare organ glandular se poate îmbolnăvi cu ușurință. De la moștenirea genetică și până la infecțiile virale, de la stilul de viață nesănătos și până la reacțiile la medicamente, există o multitudine de factori care îl pot afecta.
Am ales ca în interviul de față să vorbim despre una dintre cele mai frecvente infecții ale ficatului și anume hepatita.
Ne-am adresat unui specialist de primă mărime, doctor în științe medicale prof.univ. Liana Gheorghe de la Centrul Medical Neolife, medic primar de gastroenterologie și hepatologie, șef de lucrări și autor al numeroase lucrări de specialitate:
Cum stă România între țările europene în ceea ce privește numărul persoanelor identificate cu hepatită? Numărul real al bolnavilor cu hepatită B și C este mai mare decât cel oficial? Cu alte cuvinte sunt persoane bolnave care nu se știu astfel?
Pe baza unui studiu derulat acum câțiva ani, putem considera ca în România sunt aproximativ 2 milioane de persoane infectate cu virusul hepatic B sau virusul hepatic C, aflați în diferite stadii. Cu aceste date suntem cunoscuți pe harta Europei și reprezentăm țara cu cea mai mare prevalență a infecțiilor de acest tip din Europa.
Există încă o proporție însemnată de persoane infectate care nu este conștientă de prezența infecției; acest fapt se datorează modului silențios, asimptomatic în care evoluează boala hepatică până în stadii avansate și faptul că screeningul VHB și VHC – adică efectuarea testelor care pun în evidență infecția – nu este recomandat sistematic și, mai ales, nu este rambursat de către sistemul național de asigurări de sănătate.
Din nefericire, în momentul actual, în practica de specialitate aproximativ 30-50% dintre pacienții infectați se prezintă deja în stadiul de ciroză hepatică și complicații ale acesteia.
Se mai păstrează aspectul specific al faptului că româncele sunt mai bolnave decât bărbații, deși statisticile europene indică exact reversul?
Nu putem generaliza această afirmație în cazul tuturor afecțiunilor hepatice, dar există afecțiuni specifice sexului feminin cum ar fi bolile autoimune hepatice dintre care amintim hepatita autoimună, ciroza/hepatita biliară primitivă, după cum există afecțiuni mai frecvent întâlnite la sexul masculin, cum ar fi colangita sclerozantă primitivă, boala alcoolică hepatică etc. Afecțiunile terminale hepatice – ciroza hepatică și hepatocarcinomul hepatic – într-adevăr sunt semnificativ mai frecvent întâlnite la sexul masculin.
Ceea ce ne particularizează însă pe harta Europei este frecvența mai mare a infecțiilor VHC și VHB la femei, ca urmare a expunerii la manevre cu potențial infectant înainte de 1989 și mă refer în special la întreruperile ilegale de sarcină, tratamente parenterale și manevrele invazive, expunerea în timpul manevrelor obstetricale etc.
De aceea, recomand ca orice persoană care are în antecedente factori de risc să se considere potențial infectată, chiar dacă se simte bine și are o stare de sănătate excelentă. Aceste boli sunt considerate înșelătoare, deoarece evoluează cu o aparentă stare de sănătate bună până în stadii foarte avansate de fibroză sau de ciroză.
În această categorie de risc intră toate persoanele peste 45-50 de ani, care au făcut întreruperi de sarcină, care au avut intervenții stomatologice multiple sângerânde sau au suferit intervenții chirurgicale pentru fracturi, traumatisme, accidente de circulație, etc. în special în condiții de urgență; toți cei care au avut/au un comportament sexual la risc – sex neprotejat, diverși și multipli parteneri sexuali – sau care frecventează saloane de manichiură și cosmetică ar trebui să se testeze măcar o dată pentru virusurile B și C.
Dintre toate formele de hepatită care poate fi vindecată total? În ce condiții și cu ce tip de tratament? Este decontat?
Hepatita A mai este numită și „boala mâinilor murdare“ și se transmite pe cale oral-fecală. Este o hepatită pe care o luăm, de regulă, prin contact cu alimente, obiecte, suprafețe sau persoane contaminate. Restul formelor, adică hepatitele B și C, se transmit prin contactul cu sângele sau secrețiile persoanei infectate, în cursul manevrelor medicale sau nemedicale – tatuaje, acupunctură, contactul sexual etc.
Infecția prin transfuzii de sânge sau produse de sânge reprezintă o rută veche, „istorică”, fiind inacceptabilă în ziua de azi când sângele și produsele de sânge sunt testate în centrele de transfuzii. Prin urmare, căile de transmitere ale acestor infecții sunt diferite: în hepatita A, de obicei, ruta este alimentară și, din acest motiv se nasc epidemii în colectivitate, pe când la hepatitele B și C nu poate fi vorba de o epidemie, ci de infecția individuală a unei persoane printr-o manevră care pune în contact sângele infectat cu acea persoană.
Mai mult decât atât, diferența vine și din faptul că hepatita A este o formă limitată de boală, care nu determină forme cronice, progresive de boală hepatică.
Singurele forme care se cronicizează sunt hepatitele cu VHB și VHC. Aș face mențiunea că există în plus și o varianta de hepatită B plus D, foarte frecventă în România, chiar dacă nu este des pusă în discuție, testarea pentru aceasta formă fiind frecvent ignorată inclusiv de medici. Este vorba de o suprainfecție cu al doilea virus, virusul hepatitic D – VHD – pe fondul unei hepatite B deja existente sau de dobândirea concomitentă a celor două virusuri de la o persoană infectată. Hepatita D agravează hepatita B și grăbește cursul bolii spre ciroză și cancer. Din păcate, infecția cu VHD nu are o soluție terapeutică corespunzătoare, astfel încât pacienții infectați ajung în stadii finale la ciroză și necesită transplant hepatic. Recomand ca toate persoanele care suferă de hepatita B, fie inactivă, fie progresivă, să-și facă măcar o dată în viață analiza pentru VHD.
Celelalte două forme de hepatită cronică B și C beneficiază în momentul de față de tratamente optime rambursate în cadrul sistemului național de asigurări de sănătate, pe baza unor protocoale specifice. Este vorba de tratamente antivirale directe scumpe, cu eficiență foarte mare și bine tolerate de către pacienți. Chiar dacă prin aceste tratamente se obține controlul profund și permanent al infecției VHB cu condiția administrării permanente a terapiei, putem afirma că singura infecție cronică virală care poate fi complet eradicată printr-un tratament specific administrat timp de 3-6 luni este hepatita cronică cu VHC.
Care sunt semnele care ar trebui să ne trimită la medic? Ce fel de analize și teste reușesc să evidențieze fără dubiu prezența virusului hepatitic?
În aproximativ 30-50% din cazurile de hepatita B și aproximativ 80% din cazurile de hepatită C, pacienții nu manifestă simptome. Atunci când determină manifestări, acestea sunt subtile și nespecifice și nu sugerează neapărat o suferință hepatică. Pacienții pot prezenta o stare de astenie, de oboseală cronică, mai ales în a doua parte a zilei, lipsa poftei de mâncare, o lipsă de concentrare, tulburări de memorie, disconfort abdominal. Dar câți dintre noi nu avem aceste simptome fără să fim bolnavi?
Manifestări mai specifice deja pot fi asociate cu stadiile avansate sau complicațiile: icter, ascită, tulburări de comportament, hemoragie digestivă etc.
Testele de screening cum le numim noi – destinate detectării infecției – există în majoritatea unităților spitalicești și laboratoarelor de analize medicale.
Este vorba de urmatoarele analize:
- antigenul HBs (AgHBs) pentru virusul B, care face diferența între prezența și absența infecției cronice
- anticorpii anti-virus C (Anti HCV) pentru virusul C.
Singura condiție este prezența testelor pozitive la minimum 6 luni de la infecția cu VHB sau VHC, în caz contrar vorbim de o infecție acută. Testăm, de asemenea, expunerea la VHB prin prezența anticorpilor anti HBc – care confirmă că persoana respectivă a fost cândva infectată cu VHB dar s-a vindecat spontan, caz în care respectivii pacienți nu necesită tratament decât în condiții speciale, de exemplu imunosupresia cauzată de boli sau tratamente oncologice.
Dacă rezultatul este pozitiv, atunci pacientul trebuie să se adreseze în cel mai scurt timp unui specialist gastroenterolog-hepatolog care să inițieze investigații pentru o corectă stadializare a bolii. Mai exact, să efectueze o serie de investigații în regim ambulator: ecografie, determinarea fibrozei hepatice prin Fibroscan sau FibroActitest sau biopsie hepatică, stabilirea încărcăturii și genotipului viral și să îi comunice dacă infecția este inactivă sau, dimpotrivă, boala este activă și trebuie tratată.
Tu cunoști starea de sănătate a ficatului tău?
Pentru un răspuns calificat, consultații și investigații, prof.univ.dr. Liana Gheorghe te așteaptă la Centrul Medical Neolife din București, Bulevardul Ficusului 40 A.
Interviu realizat de Adriana Caranfil