Aproximativ 60% dintre tinerii României nu și-au făcut niciodată analizele. Intervievați, mulți dintre aceștia spun că se simt bine, așa că nu văd nici un motiv pentru care să meargă la un laborator de investigații.
Georgiana Negrea, medic de familie, avertizează: Chiar dacă n-ai avut niciodată probleme supărătoare de sănătate, ca adult faci un gest responsabil când îți faci analizele! În primul rând față de tine, pentru că poți depista o boală aflată la debut și o poți trata infinit mai ușor, dar și față de alții, pentru că bolnav fiind, vei costa însutit statul român dacă vei alege să te tratezi în sistemul public! Analizele se fac măcar o dată pe an!
Prevenirea este o armă eficientă. A-ți face analizele uzuale este, la urma-urmei, un semn de civilizație și șansa la o viață mai lungă și de mai bună calitate.
Nu e complicat ceea ce ai de făcut. Trebuie doar să te prezinți la recoltarea sângelui pe nemâncate, pentru a nu perturba unii indicatori care pot fi influențați de acest aspect.
Stau de vorbă cu doctorul Simona Tulfan, din cel mai nou Centru Medical din România, NEOLIFE. O întreb care sunt cele mai importante analize de sânge, în urma cărora medicul poate avea un tabloul general al stării de sănătate a pacientului.
Sunt mai multe, dar voi enumera doar câteva. Colesterolul, total și pe fracțiuni, glicemia, transaminazele, hemoleucograma, ne spun mult despre statusul de sănătate al pacientului. O rog să detalieze pe înțelesul tuturor: ‘’hemoleucograma, de exemplu, poate furniza sugestii pentru o paletă de diagnostice, poate indica alergii, infecţii acute sau cronice; glicemia măsoară nivelul glucozei din sânge și poate evidenția un diabet la debut sau în stare avansată; transaminazele ne spun dacă și cât de afectat este ficatul; viteza de sedimentare poate arăta o boală reumatismală sau o infecție; nivelul colesterolului este indicatorul care arată grăsimile din sânge, și ce prevalența a acestora există. Ideal este să facem atât HDL cât și LDL. Valorile foarte mari ale colesterolului, interpretate în context, arată riscul de accident cardio-vascular. Acestea pot crește fie din cauza stressului sau a unei alimentații bogate în grăsimi, fie din cauze genetice – o dislipidemie a unuia dintre părinți sau a ambilor. O valoare prea scăzută poate arăta un dezechilibru hormonal. Analiza trigliceridelor este și ea extrem de utilă, pentru că arată nivelul grăsimilor din sânge, mai ales a celor provenite din alimentație. Starea de sănătate a inimii și a arterelor are de suferit daca nivelul acestora este foarte mare, fiind favorizată formarea plăcilor de aterom. Pentru a se determina statusul calciului din oase – în mod special la femeia aflată la menopauză – relevant este calciul ionic, încheie specialistul NEOLIFE trecerea în revista a câtorva dintre cele mai necesare analize ale valorilor sângelui.
Având în vedere creșterea numărului general de cancere atât la nivel european cât și la nivel național, o întreb pe Simona Tulfan, care sunt analizele ce pot depista cancerele cele mai frecvente, atât la femei cât și la bărbați.
Specialistul de la Centrul Medical NEOLIFE este de părere că paza bună trece primejdia rea și recomandă ca descendentele ale căror mame au făcut un cancer până în 40 de ani, să aibă o vigilență mai ridicată! Ea ne vorbește despre antigenul cancer 125 care este de ajutor în următoarele împrejurări:
- pentru a se stabili dacă principalele organe afectate de cancer la femei sunt ovarele;
- pentru a se stabili dacă o formă de cancer a recidivat;
- pentru a monitoriza răspunsul organismului la un anumit tratament pentru cancer.
De asemenea, nivelul antigenului CA-125 din organism mai poate crește și în cazuri de cancer ovarian sau de pancreas, stomac, esofag, ficat, sâni, colon, plămâni. Aceeași analiză poate fi un indicator şi pentru boli inflamatorii pelviene, fibrom uterin, ciroza hepatita, pancreatita, lupus.
La bărbați – ne spune specialistul NEOLIFE există riscul de a avea probleme cu prostata dacă și înaintașii tăi au avut, de aceea după vârsta de 40 de ani este indicat sa faci antigenul specific prostatic – PSA. Evident că dacă nivelul acestuia este prea mare, va trebui să faci o serie de investigații suplimentare.
În concluzie, nu amâna un gest responsabil, care te ajută să constați dacă ești sănătos.
Programează-te chiar azi la analize!
Articol scris de Adriana Caranfil