Am așteptat cu nerăbdare concediul de maternitate. Visam la zilele în care urma să stau tolanită în pat până la amiază, citind sau uitându-mă la filme.
Bun, a venit și momentul mult așteptat. Cum credeți că mi-am petrecut timpul cu 7 săptămâni înainte de naștere? Dragilor, parcă eram băgată în priză: mă plimbam non stop găsind mereu câte un motiv pentru a ieși din casă, efectiv nu aveam stare. Orele care mă prindeau în casă erau o întreagă aventură, respectam cu strictețe o rutină anume: aspirat, șters praful, gătit, spălat haine și de la capăt zi de zi. Uneori mă răsfățam ațipind 20 de minute sau citind, dar mă plictiseam repede. Mă simțeam mai energică ca oricând, deși eram cu 18 kg mai ”împlinită”! Urcam cu aspiratorul pe scări de parcă mă dădeam cu sania, asta până cu vreo două săptămâni înainte de a naște.
Cel mai tare moment a fost atunci când m-a prins cheful sa trec ”dealul” Dobrogeanu Gherea. Eram cu sora mea. Sărăcuța de ea, îi puteam citi pe chip groaza nebuniei mele. La 7 luni și 2 săptămâni, vorba aia: la o clipă distanță de naștere, eu aveam chef de adrenalină. Mă apucă râsul când îmi amintesc cum îmi tot spunea:
– Mădă, hai să ne oprim un pic. Mai poți?
– De ce? Ai obosit? Se pare că tu ești cea care nu mai poate. Eu mai mult de două opriri nu fac. Și așa a fost, câte 3 minute la fiecare oprire au fost suficiente.
Drumul continua, iar eu mă simțeam atât de activă încât dacă îmi spunea cineva să urc pe Tâmpa, cu siguranta răspunsul ar fi fost afirmativ. Să vă mai spun de mașinile care claxonau? Oare ce voiau să îmi transmită? Sunt două posibile variante: ești nebună sau… ești nebună. Voi ce credeți?
Eu din tot ce citisem despre sarcină, aveam fixat în minte un singur gând, acela conform căruia mersul pe jos pe durata sarcinii aduce cu sine o naștere rapidă… Și cine nu își dorește o naștere ușoară ca un fulg, ca o picătură de ploaie, ca o adiere de vânt? Eu asta mi-am dorit, dar cu toată activitatea mea intensă tot 24 de ore am stat în travaliu!
Mi-amintesc zâmbind cum mă lăsam condusă de un sfat pe care îl primeam deseori: Fă cât de multe lucruri poți acum, că după ce vine bebe s-a dus cu viața ta. Zău? Pai venirea bebelușului mă transportă pe altă planetă? Mă amuzau toate acele sfaturi și le ascundeam într-un colț al minții find convinsă că sunt doar vorbe. Realitatea mi-a arătat că pentru o perioadă chiar am pus pauză anumitor activități pe care înainte de naștere le practicam cu lejeritate maximă. Acum dau dreptate într-o oarecare măsură celor care mi-au spus asta.
Lăsând gluma la o parte, din acea experiență am învățat că felul în care gândim ne poate fi dușman sau prieten. Dacă credem despre noi că putem face anumite lucruri înseamnă că așa este. La fel și atunci când ne considerăm incapabili de a face ceva. Deci să avem grijă pe unde ne lăsăm gândurile să călătorească.
Știu că pot apărea și probleme medicale în sarcină care interzic gravidei un efort prea mare, iar atunci trebuie să se țină cont de asta. Probabil dacă aveam o sarcină care nu îmi permitea să fiu activă învățam să stau locului, dar având parte de o sarcină binecuvântată, am profitat la maxim de fiecare zi având grijă să nu mă plictisesc.
Să vă mai spun că am dat examenul pentru carnetul de conducere cu aproximativ o lună și jumătate înainte de naștere? Sau că domnul polițist m-a plimbat o jumătate de oră, făcându-mă să trec prin toate stările posibile? Cu toate acestea, am apreciat că nu am fost ”privilegiată”, dar toate acestea într-un articol următor.
Articol scris de Tivgă Mădălina
Alte articole
Ce faci când copilul nu te ascultă?
Depresie, pe tine cine te-a trimis?
Îmbrățișează, chiar și pentru o clipă