Este coadă la cabinetul estetic al Danei Miricioiu, medic specializat în chirurgie plastică şi microchirurgie reconstructivă. Cele mai multe femei se află acolo pentru o intervenție de mărire de buze, numită în limbaj medical ”augmentare”.
Odată cu înaintarea în vârstă, începând chiar cu vârsta de 20 de ani, acestea își pierd elasticitatea și hidratarea, devenind mai uscate și mai îmbătrânite. Contururile se estompează sau devin difuze, iar aspectul fizionomiei are de suferit!
Augmentarea buzelor, cea mai ceruta intervenție estetică
Foarte multe femei, nemulțumite de buzele lor – din cauză că sunt fie prea subțiri, prea lăsate, fără un contur precis sau cu un contur care nu le avantajează – încă ezită să-și corecteze forma buzelor prin intervenții la estetician, pentru că, zic ele:
- mi-e frică să nu arăt ciudat
- mă tem că-mi strică expresivitatea gurii
- pentru că văd mereu pe stradă intervenții nereușite, pe care și eu în sinea mea le critic
- nu aș vrea să transform mersul la estetician într-o rutină permanentă
și lista îngrijorărilor ar putea continua.
Frumusețea buzelor nu este un capriciu, ci un element central în estetica facială, de aceea am dorit să aflăm totul despre procedura de augmentare, direct de la dr. Dana Miricioiu:
Cât durează efectiv intervenția de augmentare a buzelor?
”Intervenția în sine este în strictă relație cu complexitatea ei. Avem intervenții ușoare în care aducem un simplu volum, în timp ce intervențiile complicate și solicitante se referă la controlarea aspectului asimetric al buzelor.
Prin injectări succesive putem obține pentru pacienta noastră buzele superbe pe care le dorește. Dacă avem acest din urmă gen de intervenție vorbim de 20 de minute, dar alte intervenții pot dura 10-15 minute.
Pacienta ar putea avea și mici vânătăi post-intervenție?
Este foarte greu de spus, pentru că noi lucrăm cu ”materialul clientului”. Pacientele care iau în mod frecvent aspirina, de exemplu, au riscul de a face echimoze, la fel și cele aflate la menstruație.
Există tipuri diferite de acid hialuronic? Acest lucru generează diferențe?
Da, există tipuri de acid hialuronic, care au durată de remanență în țesut de peste 15 luni. Acidul hialuronic normal are o durată între 6 și 12 luni, dar există și acid hialuronic cu o moleculă mult mai bine dezvoltată, modificată în așa fel încât să aibă o durată mai lungă, de până la 15 luni.
Teoretic!
Practic, avem și paciente la care am injectat primul tip de acid hialuronic, cel care ține între 6-12 luni și s-a dovedit că după 2 ani și jumătate, încă nu au nevoie de reinjectări!
Remanența acidului hialuronic la nivelul buzelor depinde de metabolismul pielii pacientului. La unii acest lucru se realizează mai rapid, la alții mai încet.
Poate fi modificat arcul lui Cupidon?
Răspunsul meu este DA. Am făcut și intervenții de genul acesta, rezultatele sunt foarte frumoase, dar țin să spun că există posibilitatea, ca în orice intervenție chirurgicală, să avem un rezultat care este posibil să nu se suprapună 100% cu dorințele pacientului. Asta pentru că lucrăm cu un organ viu, care are propria sa evoluție, iar vizavi de această procedură trebuie să avem răbdare și să parcurgem pas cu pas procesul de remodelare pentru a avea rezultatul dorit.
Deci, prin injectări succesive, arcul lui Cupidon se poate modifica, în esență se produc îmbunătățiri, în proporție de 90% ele fac pacientul fericit, dar sunt și limite ale acestui tip de intervenție pe care clientul trebuie să le înțeleagă.
Apar vânătăi sau echimoze post-intervenție?
Oriunde vom face aceste injectări vom avea un edem mai mare sau mai mic, aceasta fiind reacția normală pe care o are țesutul la primirea unei cantități de acid hialuronic, mai mare decât cea pe care o conține în țesut.
În timp ce la nivelul feței e mic, iar la nivelul ochilor este foarte mic sau absent, la nivelul buzelor edemul este cel mai mare. Pacienta nu trebuie să se neliniștească în legătură cu aspectul buzelor sale după ce a făcut o proaspătă intervenție, pentru că acestea nu vor rămâne așa! A doua zi acestea vor avea dublul volumului preconizat, urmând ca după 24 de ore să scadă treptat. După 3 zile va avea buzele cu care rămâne definitiv.
Cum apreciați celelalte variante de pe piață de augmentare? Sunt sigure?
Într-adevăr siguranța și sănătatea noastră trebuie să fie un indicator al alegerilor pe care le facem. De aceea nu voi fi niciodată de acord cu augmentarea cu silicon, deoarece acesta produce iritaţie la nivelul ţesutului, necroze chiar, și nici nu se mai poate scoate așa cum este posibil în cazul intervențiilor cu acid hialuronic.
Nu recomand nici injectările cu bioalcamid, întrucât conţine nişte microcristale de calciu care generează, de asemenea, necroze, iar scoaterea lor înseamnă incizii la nivelul buzei, ceea ce produce risc de fibroze.” – atenționează specialistul.
Ești interesată de augmentarea buzelor? Dorești să știi cum poți dobândi buze senzuale cu aspect armonios? Citește aici sfaturile doctorului Dana Miricioiu sau rezervă o consultație