”Credeți că întâmplător splendida melodie a Mariei Tănase, ”Mi-am pus busuioc în păr” este unul dintre cele mai frumoase cântece românești de dragoste?
Busuiocul a fost văzut mereu ca un complice divin al fetelor și femeilor îndrăgostite. Primele îl puneau în păr, ca să-l țină apropa pe iubitul lor, să nu le înșele sau să se depărteze de ele, iar celelalte pentru ca soțul să le rămână credincios. Se presăra busuioc uscat pe pat, în mod special când bărbatul dormea, având grijă să nu se ocolească regiunea inimii, acest gest fiind considerat o punte între dorința femeii și susținerea îngerilor.
Oricum, în jurul busuiocului au fost mereu legende care mai de care mai pline de pasiune, dar în general el este văzut ca sursă ezoterică de protecţie, purificare, dragoste, bogăţie şi prosperitate. Poate de aceea unii oameni de afaceri care nu disprețuiesc puterea tainică a plantelor încă pun busuioc deasupra uşii de intrare în birou, iar femeile, îndeosebi cele din mediul rural, pentru a purifica casa şi familia, aşează busuioc în cele patru colţuri ale casei şi îl împrospătează o dată pe lună – ne descrie Anca Daniela Raiciu, expert în fitoterapie și aromoterapie virtuțile unei plante pe care românii o consideră sacră.
Busuiocul ameliorează și ajută la tratarea bolilor și neplăcerilor fiziologice
Originar din India, busuiocul are o tradiţie milenară în vindecarea sau ameliorarea diferitelor boli sau neplăceri fiziologice. Oricine vrea să beneficieze de efectele curative pe care le are și care nu sunt puține, trebuie să-l consume crud. Nu este greu de cultivat în grădina proprie și dacă nu avem această posibilitate, îl putem cultiva în ghivece și astfel îl avem întotdeauna proaspăt și la îndemână. În ceea ce mă privește eu pun busuioc în toate salatele de roșii și îl folosesc din plin la orice fel de paste, fie ele mâncare caldă sau rece.
Doar o simplă trecere în revistă a beneficiilor sale, ne ajută să constatăm spectrul larg de acțiune pe care îl are: stimulează apetitul, favorizează o bună digestie și contracarează acele balonări care ne fac să ne simțim foarte rău după masă, calmează şi relaxează sistemul nervos, combate stările de anxietate, fiind de ajutor în cazurile de depresie uşoară, de insomnie, este eficient împotriva răcelilor, a paraziţilor intestinali, elimină toxinele şi curăță sângele, scoate apa stagnantă din țesuturi, are efect diuretic şi ajută la eliminarea calculilor renali, măreşte cantitatea de lapte a mamelor care alăptează, reuşeşte să blocheze foamea sau, mai bine spus, se ajunge mai repede la o senzaţie de saţietate și de aceea este util în curele de slăbire.
Dacă la toate acestea adăugăm faptul că reglează nivelul zahărului în sânge, ţinând sub control diabetul atunci când e consumat constant ca adjuvant, constatăm că tradiția populară nu s-a înșelat deloc când l-a inclus printre plantele de leac, fapt confirmat astăzi de cercetările de profil.
Remedii HOFIGAL din busuioc
Date fiind calitățile sale terapeutice, în portofoliul HOFIGAL există mai multe suplimente alimentare din busuioc – arată interlocutoarea noastră.
Mă refer, în primul rând la ceaiul de busuioc, un adevărat stimulent cerebral, bogat în substanțe bioactive ce mențin sănătatea sistemului nervos, apoi la tinctura de busuioc, care pe lângă starea generală de bine pe care o aduce, intervine favorabil în combaterea unor paraziți ai tubului digestiv, în special Giardia, și nu în ultimul rând la uleiul volatil de busuioc în miere de albine, produs cu efecte benefice în tulburări legate de andropauză prematură și tulburări de dinamică sexuală.
Acestea suplimente alimentare pot fi comandate online pe www.hofigal.eu și doresc să subliniez că indicațiile terapeutice și modul de administrare sunt pe larg descrise la fiecare produs” – își încheie recomandările interlocutoarea noastră.
________________________________________________
Vrei să adopți un stil de viață sănătos, să fii la adăpost de bolile grave ale civilizației?
Vrei să începi chiar de azi și nu știi cum?
Comandă cea mai recentă apariție editorială ”Secrete pentru o viață fără cancer”, în care cercetătorul Ștefan Manea, personalitate de primă mărime a fitoterapiei românești, te ghidează pas cu pas!
Doar 19 lei sau gratis la o comandă de 200 lei de pe site-ul HOFIGAL!
Intră aici și comandă acum!
Interviu realizat de Fabiana Nicolae