În ultima vreme interesul publicului pentru ecologie a crescut enorm. Conștienți că agricultura ecologică produce hrană mai curată care corespunde profund metabolismului uman prezervând în același timp mediul, oamenii au devenit extrem de interesați de produsele agricole și alimentare proaspete, autentice, create prin sisteme care țin cont de ritmurile naturale și creează premisa unei dezvoltări durabile.
De ce nu găsim pe piață mai multe produse ecologice?
”Pentru că certificatul de produs ecologic nu se obține fără dificultate – ne explică dr. în farmacie Anca Daniela Raiciu. Întregul lanț trebuie să respecte niște principii și reguli stabilite în legislația comunitară și națională, se realizează periodic vizite de inspecție de către organismele de certificare pentru a se verifica conformitatea, iar legislația în domeniu trebuie riguros respectată. Prin urmare, nu e deloc simplu, iar costurile producătorului sunt mult mai mari ne explică interlocutoarea noastră și detaliază:
Educarea publicului pentru a consuma produse ecologice se face cu un oarecare efort, dar numai așa poți spera la ridicarea stării de sănătate a populației. Produsele neecologice sunt pline de amelioratori, E-uri, conservanți, substanțe implicate în apariția unor afecțiuni grave. Statisticile recente arătă că numărul bolnavilor de cancer s-a dublat printre cei cu vârste cuprinse între 25 şi 39 de ani, comparativ cu generaţiile precedente, unul dintre motive fiind hrană de proastă calitate obținută prin agricultură intensivă. În ceea ce ne privește, din grijă pentru consumatorul român și pentru propriile noastre standarde, am creat o gamă de ceaiuri din plante ecologice, ce provin din culturi proprii și pe care le recomand atât ca băuturi terapeutice, ci și în locul cafelei, despre a cărei nocivitate putem vorbi într-un articol viitor” – promite specialistul.
De ce e atât de important să bem ceaiuri ecologice?
Interlocutoarea noastră punctează principalele motive:
- deoarece sunt netratate chimic cu pesticide sau îngrășăminte de sinteză;
- materiile prime vegetale nu provin din culturi modificate genetic;
- sunt lipsite de reziduuri toxice;
- au un conținut echilibrat de vitamine și minerale;
- produsele ecologice conțin cu 50% mai multe fitoelemente comparativ cu cele tradiționale;
- cromul, seleniul, calciul, litiul și magneziul se găsesc într-o mai mare proporție în aceste produse, nefiind afectate de îngrășămintele pe bază de azot care se folosesc în agricultura intensivă;
- sunt crescute și recoltate cu respect față de mediu;
Ceaiuri ecologice marca HOFIGAL
Compania HOFIGAL pune la dispoziția consumatorilor o gamă de ceaiuri ecologice printre care:
Ceai de Macese frunze, flori, fructe
Ceai de Paducel (frunze, flori)
Ceai Antibalonare (salvie, topinambur)
Ceai de Paducel (fructe,frunze, flori)
Articol scris de Iuliana Zamfir