Ca urmare a interviurilor realizate în ultima vreme cu doctorului Gabriel Ștefănescu , membru activ al societăților de ortopedie și traumatologie sportivă românești și internaționale, ultraspecializat în chirurgie artroscopică, chirurgie ortopedică și traumatologică și endoprotezare articulară am primit foarte multe aprecieri de la cititori, dar și întrebări care necesită noi și noi răspunsuri.
Mai mulți cititori ne-au rugat recent să venim cu lămuriri și detalii privind traumatologia și chirurgia sportivă, domenii despre care informațiile sunt extrem de puține. În consecință, ne-am adresat interlocutorului nostru și vă redăm în cele ce urmează interviul realizat.
”Ce este, în doar câteva cuvinte, chirurgia sportivă?
În doar câteva cuvinte, așa cum mi-ați cerut, chirurgia sportivă aduce servicii medicale atât persoanelor care practică un sport, cât și celor cu afecțiuni cronice și leziuni în urma suprasolicitării articulațiilor.
Deci nu doar sportivii ajung la traumatologie/chirurgie sportivă?
Nu doar sportivii, dar mai ales ei! În sens larg, oricine a suferit un traumatism de natura sportivă, sportivii de performanță, cei care fac sport pentru întreținere sau de plăcere, precum și toți cei care se confruntă cu apariția unor simptome care s-au format după o leziune anterioară, simptome care persistă după o operație sau chiar și după finalizarea fără succes a unor tratamente, toate aceste persoane pot beneficia de serviciile de traumatologie și chirurgie sportivă.
Deci orice lovitură puternică ar trebui să ne aducă la traumatolog, nu-i așa?
Vedeți dumneavoastră domeniul acesta al traumatologiei include toate problemele care apar la impactul unor forţe fizice. Acestea pot fi simple și mă refer la vânătăi sau unele entorse, dar pot fi și complicate și/sau complexe, așa cum se întâmplă în cazul unui accident rutier grav, când pot apărea leziuni ce afectează mai multe organe. Acestea din urmă dacă nu sunt tratate într-un interval de minute sau ore, pot duce la decesul pacientului! De aceea, trebuie intervenit în regim de urgență. Este clar că adresarea trebuie să fie de îndată! Personal, nu mă ocup de urgențe.
Dar există și leziuni care nu prezintă un pericol asupra vieţii. Acestea nu trebuie neapărat îngrijite în regim de urgență și de acestea mă ocup eu. De obicei sunt accidente cauzate de acţiunea repetată a unor microtraume care generează leziuni. Aici mă refer la leziunile musculo-scheletice şi artritice, frecvente de exemplu la jucătorii de tenis sau la dureroasele artozele care nu-i ocolesc pe sportivi. Dimpotrivă! În practica medico-sportivă cele mai multe artoze se întâlnesc la cei care practică sau au practicat halterele, rugbyul, fotbalul, boxul, voleiul, tenisul de câmp, etc. Cele mai comune localizări sunt: genunchiul, umărul, cotul.
De ce sunt sportivii atât de predispuși la traumatisme?
Pentru că munca pe care o desfășoară acești oameni care sunt trup și suflet angrenați în performanță este foarte grea! Mă refer la antrenamente, pentru că acelea sunt ”munca sportivului”. Să știți că puţini sportivi scapă de accidentări, iar traumatologia sportivă reprezintă o parte a traumatologiei generale ce se ocupă de daunele fizice ce survin în timpul practicării diferitelor discipline sportive. Acest domeniu medical este chemat să inițieze procesul de recuperare a sportivului nu numai după un traumatism, ci și după un efort fizic intens.
Dacă nu este un traumatism care amenință viața, cât de repede trebuie să se prezinte persoana la medic?
Chiar dacă nu e major, adresarea rapidă la specialist poate face mari diferențe ulterioare în stare de sănătate a respectivei persoane. Am văzut cazuri de tratament inadecvat aplicat după un traumatism ligamentar la nivelul genunchiului, care a condus la o puternică instabilitate a acestuia şi apoi la o osteoartrită postraumatică… Cazuistica arată că un accident minor în fotbal este adesea urmat de o accidentare gravă în următoarele două luni. Un traumatism anterior conduce la dezechilibre musculare fie între membrele inferioare sau superioare, fie între grupele de muşchi flexori şi extensori. Coordonarea poate fi, de asemenea, afectată dacă programul de recuperare nu a fost adecvat. Și exemplele pot continua…
Este păcat să fie afectată cariera unui sportiv sau starea de sănătate a oricărei persoane, doar pentru că a subestimat consecințele unui traumatism și a întârziat inițierea tratamentului adecvat.
Care sunt pașii parcurși de pacient după ce ajunge la specialist?
Pur și simplu se programează pentru un consult la specialistul în traumatologie/chirurgie sportivă. Acesta îl va îndruma să efectueze radiografii, RMN, Computer Tomograf, dar şi alte teste specifice, în funcţie de problema pe care o prezintă pacientul. Urmează faza cea mai importantă și anume punerea diagnosticului. Abia după aceea știm exact care este drumul pe care o va lua pacientul, ce medicație sau ce soluție chirurgicală i se potrivește.
Personal, eu caut să administrez mai întâi cea mai neinvazivă terapie, dar dacă aceasta nu se ridică la nivelul gravității problemei, firește că voi alege acea rezolvare medicală care scoate pacientul din impas și promite însănătoșirea.
Gama terapeutică este largă, de la simple fixări, odihnă, exerciţii terapeutice, eficientele tratamente cu injecţii intraarticulare până la fizioterapie și kinetoterapie.
Dacă acestea însă nu rezolva problema atunci voi opta pentru intervenţia chirurgicală.
Cum puteți fi găsit de către cei care au nevoie de o consultație?
Pacienții mă pot aborda telefonic pentru o consultație la 0726.282.654.
Programul meu de lucru este următorul:
- la Spitalul Medicover București, luni / miercuri / joi între 8-13 și marți / vineri între 15-20
- la Regina Maria – Policlinica Băneasa, luni / miercuri între 14-20 și vineri între 8-14.”
Interviu realizat de Adriana Caranfil