- De ce foarte mulți ignoră potențialul vindecător al plantelor, în special în prevenție, și preferă să se sinucidă lent, luând medicamente cu pumnul după ce boala a fost deja instalată? – îl întreb pe interlocutorul meu, inginer chimist Ștefan Manea, cercetător de o viață în domeniul plantelor, omul în viață cu cele mai multe brevete de invenții de pe planetă.
- Chiar așa! Bună întrebare, dar să vedem cât de bun e răspunsul – ne răspunde cu umor domnia-sa:
Vedeți dumneavoastră, cel mai greu nu este să faci cercetare și apoi să transformi ceea ce natura ne-a dăruit în sănătate pentru semenii tăi, ci cel mai greu este să influențezi o mentalitate deja formată, o credință care se transformă într-o prejudecată. Prejudecățile sunt cel mai greu de distrus. Iar medicina e doldora de prejudecăți, care, puse unele peste altele au dus la un anume model de înțelegere a modului în care trebuie abordată sănătatea.
Este un model profund viciat, care are implicații enorme, ce sugerează nu numai limitări mentale colosale, dar și interesele financiare enorme care de multe ori ascund un pragmatism josnic.
Într-o lucrare pe care am apreciat-o mult, Artur Koesler, un celebru romancier și ziarist britanic, spunea că inerția și rezistența minții omenești la inovații este evidentă nu la masele inculte cum am putea crede care pot fi ușor fascinate dacă li se aprinde imaginația, ci mai ales la profesioniștii care sunt interesați în păstrarea monopolului cunoașterii. El spunea că mediocritățile academice se simt amenințate de inovație pentru că se pune în pericol autoritatea lor de oracole și s-ar prăbuși edificiile intelectuale pe care le-au creat cândva. A spus-o atât de bine încât nu mai e nimic de adăugat.
Adaug că, nu mai putem face medicină pentru viitor pornind de la teoria că individul trebuie tratat în părți disparate și nu ca ansamblu, după ce s-a îmbolnăvit și nu în timp ce era sănătos pentru a evita boala!
Medicamente miraculoase pe care nu le cunoașteți încă
Există! Sunt suplimentele realizate din plante. Dar nimeni nu vorbește despre ele întrucât marile interese farmaceutice ale planetei s-ar prăbuși dacă toată lumea ar face prevenție cu plantele din grădină sau de pe câmp, ieftine, la îndemână și neinvazive. Există mii de produse naturale care previn eficient problemele de sănătate, le ameliorează sau chiar vindecă. Medicina se află acum într-un punct de cotitură, pentru că multă vreme s-a crezut că bolile genetice nu pot fi prevenite, dar cercetările actuale din biologia moleculară au dus la descoperirea unor modalități de manipulare a acestor gene pentru a corecta anumite deficiențe, pe baza modelelor create de natură.
Eu sunt sigur că medicina va cunoaște o revoluție din temelii, și asta pentru că sistemele de sănătate, așa cum arată la ora actuală se vor prăbuși! Nu vor reuși să acopere costurile generate de bolile grave într-o creștere continuă, de cancer, diabet, obezitate. Ne vom întoarce la prevenție pentru că e singura cale prin care putem corecta cauzele și nu simptomele, așa cum se face în prezent!
Efectele secundare ale medicamentelor despre care pacienții nu știu nimic
Prea rar le sunt prezentate pacienților efectele secundare ale medicamentelor de sinteză pe care le iau. Dacă ar face asta, toată lumea ar refuza să le mai ia. Aici intervine rolul medicului de educator, în sensul de a-l ajuta pe individ să devină conștient de prevenirea bolilor și nu să-l îndoape cu medicamente după ce boala este deja instalată confortabil și urmează să facă găuri mari atât în bugetul individului, cât și în bugetul asigurărilor de sănătate al țării respective, nemaivorbind despre efectele secundare pe care le generează.
În ciuda acestui fapt trebuie să spun că și în lumea medicală există oameni puternici, corecți, care spun adevăruri dure, incoruptibili, oameni care n-au putut fi cumpărați cu bani. Îmi amintesc spre exemplu de dr. Sidney Wolfe, care într-o carte intitulată ”Cele mai rele, cele mai bune medicamente”, spune adevărul despre 346 medicamente prescrise vârstnicilor, dintre care unele circulă și pe piața românească și dintre care 119 n-ar trebui niciodată folosite!
Pe piața mondială există la acest moment 29 de medicamente care pot cauza Parkinson, 65 care provoacă demență, 86 care produc depresie, 105 care generează halucinații, 22 care pot provoca accidente auto, 119 care induc probleme sexuale, 18 care produc insomnii și lista poate continua.
Interviu realizat de Adriana Caranfil
Continuarea interviului poate fi citit aici.
________________________________________________
Vrei să adopți un stil de viață sănătos, să fii la adăpost de bolile grave ale civilizației?
Vrei să începi chiar de azi și nu știi cum?
Comandă cea mai recentă apariție editorială ”Secrete pentru o viață fără cancer”, în care cercetătorul Ștefan Manea, personalitate de primă mărime a fitoterapiei românești, te ghidează pas cu pas!
Doar 19 lei sau gratis la o comandă de 200 lei de pe site-ul HOFIGAL!
Intră aici http://www.hofigal.eu/secrete-pentru-o-viata-fara-cancer-291.html și comandă acum!