Când mama s-a despărţit de tata i-a părut bine, se terminase cu scandalul în casă.
Nu mai erau cioburi de farfurii pe jos, nu mai era duhoare de alcool şi nimeni nu-i spunea:
- Stai liniştită, tat-tu iar e beat, se enervează dacă faci gălăgie şi iar urlă.
Dar uneori mama ţipa mai tare ca el atunci când se certau şi fata nu mai ştia “care-i mai tare din parcare”!
Nu mai ştia cine are dreptate mai mult: mama, pentru că tata îşi dădea mai bine de jumătate de salariu pe băutură sau tata, care spunea că vrea să trăiască liber şi că nu s-ar fi însurat cu o aşa scorpie dac-ar fi ştiut ce gură are.
Cert e că în casa lor coborâseră toţi norii, uneori i se făcea teamă când se-ntorcea acasă de la şcoală, nu ştia ce va găsi şi-n ce fel va curge restul de zi.
După divorţ fu linişte! Dar şi multe vorbe, multe trăncăneli nesfârşite:
- Viaţa mi-a mâncat-o animalul ăla! Şi-acum nici pensie alimentară nu dă, că n-are de unde, da’ să stea prin crâşmă are!
Vecinele o căinau, mama prindea puteri şi povestea din nou şi din nou! Dar, una peste alta, totul se sfârşi peste puţin timp, nimeni nu mai pomenea nimic şi mama îşi găsi un nou bărbat.
Ăsta era bun, calm, nu bea şi nu-i spunea fetei nimic, nici măcar să spele vasele.
Muncea, nu risipea banii pe prostii, uneori îi aducea fetei o îngheţată cumpărată de la magazinul din scara blocului.
Tatăl adevărat nu mai dădea semne de viaţă, vorbea rar cu mama la telefon, se-njurau reciproc, de obicei la începutul şcolii când era nevoie de mai mulţi bani.
Când mama se despărţi de-al doilea bărbat, fetei îi era dor de el. Nu de tat-su.
Dar nu putea s-o spună: cum să-ţi fie dor de cineva care n-are nici o treabă cu tine? Pe tat-su ar fi putut să-l vadă, dar n-avea chef, încă simţea în nări duhoarea de alcool stătut. Dar de vrut ar fi vrut să-l vadă pe soţul mamei. Îi era dor de el, uneori jucaseră chiar şi Monopoly sau “Nu te supăra, frate!”, uneori se uitase şi el la desene animate sau la filme de comedie alături de ea.
Acum ia-l de unde nu-i!
El nu-i telefona, deşi îi lipsea fetiţa. Ea nu-l căuta, să n-o enerveze pe mama.
În toată tevatura asta, sufletul copilului nu conta.
Iar ea, în loc să crească, devenea din ce în ce mai micuţă, aproape invizibilă, aşa cum fusese, de fapt, dintotdeauna.
Articol scris de Liliana Angheluță / sursa foto. nohandsbutours.com