”Mai ales că peste 50% din populație suferă de acest tip de probleme!
A nu te prezinta la medic este un factor major de risc care poate genera consecințe importante. Doresc să atrag atenția că și afecțiunile ortopedice se pot agrava în perioada pandemiei, prin neprezentare la medic și neînceperea tratamentului adecvat sub îndrumarea specialistului”, avertizează interlocutorul nostru – ortoped supraspecializat în chirurgie artroscopică, chirurgie traumatologică și endoprotezare – în cadrul unui interviu recent.
Cu peste 15 ani de experiență în tratamentul chirurgical al afecțiunilor acute si cronice ortopedice, doctorul Gabriel Ștefănescu ne explică:
”Există câteva sute de afecțiuni care vizează mușchii, articulațiile, tendoanele, ligamentele, după cum există afecțiuni congenitale sau dobândite de natură traumatică sau non-traumatică ale sistemului musculo-scheletic, care dacă sunt neglijate produc consecințe dintre cele mai nedorite. Și din cauza situației generale s-a ajuns deja la această neglijare de care vorbeam.
”În ultima vreme am vorbit la telefon mai mult decât în toată viața mea!”
Asta pentru că de o vreme încoace trăim cu toții între alte coordonate. Este pandemie de coronavirus, deci stare de urgență. Sunt genul de medic care își ține la vedere numărul de telefon. În limita timpului de care dispun răspund tuturor pacienților. Și pentru că așa stau lucrurile sunt sunat încontinuu, mai ales în ultima vreme, de către oameni de toate vârstele care îmi spun: ”D-le doctor, nu mai pot de durere – de umăr, de cot, de genunchi, de gleznă. Mi-au apărut tumefieri, nu pot să întind piciorul, nici nu pot închide ochii noaptea…Durerile sunt insuportabile… Ce mă fac? Pot să vin la dvs. la cabinet? Credeți că mai pot suporta? Am sau nu o urgență?”
Răspunsul este DA, bineînțeles! Pentru că ne place, nu ne place, în această specialitate există și multă durere fizică! Și acest fapt extraordinar de real, nu poate fi ignorat!
Ce afecțiuni ortopedice se agravează dacă nu sunt tratate?
Sunt multe…Ar fi o listă lungă de înșirat, dar o să ne rezumăm doar la câteva. De exemplu, fracturile. Sunt întotdeauna o urgență și ele pot fi tratate fie conservator fie chirurgical, dar trebuie obligatoriu văzute de un specialist!
Leziunile meniscale sunt de asemenea, de neamânat! Acestea nu se vindecă spontan, iar ruptura de menisc netratată grăbește instalarea procesului degenerativ al genunchiului, sau medical spus a artrozei.
Un alt exemplu: leziunile de cartilaj sau condropatiile la pacienții tineri pot evolua prost dacă nu beneficiază de tratamentul specialistului, iar artrozele manifestate la vârsta de peste 50 de ani, mai ales când sunt dureroase și anchilozante necesită neapărat antiinflamatoare și după caz, infiltrații cu acid hialuronic.
Să nu uit nici de tendinita calcică a umărului, o afecțiune care adesea se definește prin dureri puternice. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 30-40 de ani, și în special diabeticii, au cel mai mare risc. Nici acești pacienți nu pot amâna consultarea unui specialist care trebuie să controleze durerea și inflamația și să recomande un bun kinetoterapeut.
În nici un caz să nu se neglijeze o fractură! Este o urgență medicală, deci este necesară prezentarea la medic, cât mai aproape de producerea evenimentului.
Și lista poate continua…În orice caz, în ciuda pandemiei, afecțiunile ortopedice – fie ele cronice, degenerative sau spontane – pot duce la degenerări masive și se pot solda cu impotența funcțională și afectarea calității vieții pacientului respectiv, conchide interlocutorul nostru, doctor Gabriel Ștefănescu , membru activ al societăților de ortopedie și traumatologie sportivă românești și internaționale.
Unde vi se pot adresa pacienții pentru consultații/diagnostic/intervenție?
Pentru pacienții care se recunosc în simptomele descrise mai sus sau care doresc consult/evaluare ortopedică sunt disponibil telefonic la numărul 0726.282.654, pentru programări la Spitalul Medicover București, luni, marți, miercuri, joi între 8-13 și vineri între 15-20.
Interviu realizat de Adriana Caranfil