Era doar un film, aveam vreo 8 ani, văzusem “Prietenii mei, elefanţii”, un film indian, că alea erau atunci la cinema. Mai erau filme cu Piedone, cu Alain Delon şi cu Louis de Funes, dar la alea indiene mergea cam toată lumea, pentru muzică şi culori.
Una peste alta, când elefantul meu fu împuşcat, am început să plâng încet şi, chiar pe drumul de întors, smiorcăiam şi simţeam că mi se rupe inima de mila bietului animal credincios.
Atunci începu tata să mă facă de râs tuturor prietenilor lui, dacă se-ntâmpla să fiu prin preajmă mă chema şi le povestea ce fată proastă are. Şi eu nu înţelegeam de ce o face, de ce e ruşinos să plângi, de ce trebuie să te prefaci că nu-ţi pasă de nimic.
Dar aşa a fost să fie, apoi am învăţat să mă ascund, făcea comentarii aiurea dacă vedea că citesc poezie sau că-nvăţ un cântecel.
Pentru el şi pentru mulţi alţi părinţi, arta e pierdere de vreme, tot ceea ce ţine de sensibilitatea unui copil trebuie înăbuşit în faşă. Copilul trebuie să fie tare, nesimţit la o adică, să nu pună la inimă nimic, să studieze cât de multă matematică, să fie o fire practică şi să aibă un caracter îndrăzneţ.
Mila, melancolia, starea de visare, de creaţie, încercarea de a percepe lumea cu inima, sunt considerate pierderi de vreme şi tulburări inutile.
-Lasă naibii pe Bacovia, ăla vorbeşte numai de moarte, altceva mai bun de făcut n-ai găsit? Poeţii ăştia au fost toţi nişte beţivi, ce-ai de învăţat de la ei?
Astea se-ntâmplau când eram mică sau, mă rog, în adolescenţă. Despre eventualitatea că m-aş putea îndrăgosti de un băiat, nici nu se vorbea, ce-o fi aia dragoste? Ce nevoie aş fi avut?
Dar acum, în lumea celor mari, cum e?
Păi tot aşa!
Lacrimile, empatia, ajutorul, compasiunea, frumuseţea şi binele făcut sunt lucruri necunoscute şi inutile. Adică oameni nepăsători, care trec pe lângă suferinţele altora ca şi cum nu ar putea face nimic, oameni care nu simt nimic şi nu vibrează, care nu ar da o mână de ajutor nimănui pentru că ar fi ca şi cum ar arăta că au o inimă.
Şi asta nu, nu se poate, ar deveni vulnerabili, inima trebuie s-o ţii bine ascunsă, e fragilă!
Atât de bine o ascund unii, că uită s-o mai folosească!
Articol scris de Liliana Angheluță