Se-mplinesc 40 de ani de când aceste femei curajoase, neobosite, cu capul acoperit cu un batic alb, se-ntâlnesc în fiecare joi în Plaza de Mayo din Buenos Aires, Argentina.
Baticul era, iniţial, scutecul fiului dispărut, erau ani de teroare, dictatura nemiloasă a lui Vidal strângea pumnul, toţi cei care erau doar bănuiţi de gânduri adverse erau arestaţi, torturaţi, ucişi.
Dispăreau fără urmă tineri studenţi, intelectuali, preoţi, jurnalişti.
Între 1976 şi 1983 au fost arestate 30.000 persoane, și peste 90% nu s-au mai găsit niciodată. Erau ucişi şi aruncaţi în mare din avion, mulţi erau chiar aruncaţi de vii în apele oceanului.
Atunci, pe 30 aprilie 1977 au coborât în Plaza de Mayo câteva mame ale tinerilor despre care nu se mai ştia nimic. Câteva femei, cu scutecul fiului pe cap şi poza lui agăţată cu un şnur la gât, s-au adunat în acea piaţă centrală fără să spună nimic, doar să arate durerea lor.
Când numărul femeilor a început să crească, au încercat să le alunge, le-au spus că nu pot bloca piaţa stând aşa, pe loc, atunci ele s-au luat de mână şi au început să se-nvârtă-n cerc.
Au fost gonite, bătute, arestate, dar ele, fără teamă, au continuat să se-ntâlnească în acelaşi loc, în fiecare joi. Protestul lor fără de lacrimi, durerea lor şi hotărârea de a-şi găsi fiii sau fiicele nu au rămas fără ecou în presa internaţională.
Un val de indignare a cuprins întreaga lume, în final dictatura lui Vidal a luat sfârşit, iar statul s-a gândit să recompenseze financiar dispariţia tinerilor. Ele nu au acceptat pentru că “cine-şi dă viaţa pentru ţară nu moare niciodată, iar noi vom continua să-i căutăm”.
Acum, după 40 de ani, aceste femei curajoase îşi caută şi nepoţii, multe dintre tinerele care erau arestate atunci erau însărcinate și au fost ucise după naşterea copiilor. Ulterior aceștia au fost daţi în adopţie în special militarilor din regim, cu convingerea că vor creşte oameni de nădejde ai dictaturii.
Aceşti nepoţi, acum mari, reuşesc să-şi regăsească bunicile care, între timp, au activat reţele şi contacte și nu se lasă bătute cu nici un chip.
Peste 80 de tineri au fost găsiţi şi au aflat că sunt fii ai “dispăruţilor”, că cineva nu a încetat să-i caute.
Vocea mamelor se ridică împotriva oricărei dictaturi, împotriva oricărei nedreptăţi, scutecul alb pe care continuă să-l poarte ca semn distinctiv e simbol al acelei vieţi care nu ar trebui niciodată oprită de un regim dictatorial.
Dragostea lor e mai puternică decât orice formă de opresiune.
Nu uitaţi, în fiecare joi, la 15.30, într-o piaţă a lumii, mamele îşi caută copiii.
Articol scris de Liliana Angheluță