Singurul lungmetraj românesc prezent în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Berlin, “Ilegitim”, a fost primit cu aplauze furtunoase din partea publicului dar și cu cronici laudative din partea jurnaliștilor internaționali.
Filmul a câștigat Premiul Confederației Internaționale a Cinematografelor de Artă, o importantă „carte de vizită” pentru distribuitorii din întreaga lume.
Publicația franceză Le Figaro titrează:
Sitaru, susținut de o distribuție remarcabilă, nu alunecă în capcanele unui film tezist, nu își judecă niciunul dintre personaje și semnează un film provocator care poate fi interpretat în mai multe chei. Cel mai probabil, filmul “Ilegitim” va genera multiple dezbateri, mai scrie Le Figaro.
Cineuropa constată
Realizat fără nicio susținere din partea Centrului Național al Cinematografiei, unde a fost ignorat probabil din cauza subiectului său delicat, “Ilegitim” este atât o dramă a unei familii disfuncționale, cât și o analiză a psihologiilor diferite.
Prestigioasa publicație Screen International a titrat:
Adrian Sitaru redeschide subiectul avortului în cinematografia românească, și este foarte probabil să șocheze câteva minți mai sensibile și să declanșeze dezbateri înverșunate despre moralitate, incest și afecțiune fraternă. De data aceasta, dezbaterea are loc fără un context istoric, deoarece linia narativă se află în prezent, adaugă Screen International.
“Ilegitim”, unul dintre cele mai provocatoare filme românești din ultimii ani, spune povestea a doi frați – Alina Grigore și Robi Urs și iubirea lor ilegitimă. Un tată medic – Adrian Titieni și mai multe denunțuri. O familie în care limita dintre moral și legal nu a existat niciodată. Nici măcar în cazul unui avort.
Din distribuție fac parte Adrian Titieni, Bogdan Albulescu, Alina Grigore dar și actori neprofesioniști din cadrul școlii de actorie InLight – Robi Urs, Cristina Olteanu, Miruna Dumitrescu, Liviu Vizitiu, Mihaela Perianu.
În România, “Ilegitim”, în regia lui Adrian Sitaru, va avea premiera pe 18 martie 2016.
Vezi teaserul filmului aici: