În România se vorbește mult despre sindromul Italia. Acesta se referă la tulburările psihice ale femeilor, în special mame plecate la muncă departe de copii, nevoite să-și înăbușe dorul pentru a-i putea crește.
Majoritatea rezistă, nu e ușor deloc, dar reușesc să-și stăpânească gândurile și emoțiile și să-și ducă singure crucea deloc ușoară. Unele femei însă cedează psihic din cauza condițiilor de muncă, a felului în care sunt tratate, a imposibilității de a se adapta rapid și bine tocmai din cauza mediului ostil în care se trezesc.
Lasă o lume în spate și se catapultează în altă țară, fără a cunoaște limba, fără a înțelege ce au de făcut, acceptă orice fel de muncă în orice condiții, deseori fără zile libere sau fără posibilitatea de a se relaxa.
Sindromul Italia începe cu tristeți profunde care se transformă rapid în depresii, insomnii, atacuri de panică, senzația că viața nu are sens departe de cei dragi se acutizează și se ajunge la stadii grave care necesită internare în spitale de specialitate.
Se pare însă că problema nu aparține doar mamelor române, ci tuturor emigranților. Profesorul de psihiatrie Joseba Achotegui, Universitatea din Barcelona a subliniat, în urma studiilor sale, că sindromul Ulisse este provocat de un acut sentiment de singurătate, dar și de vinovăție.
Plecarea este văzută ca un abandon, totul devine confuz, nu se știe cine pe cine abandonează, cel plecat se simte singur, lăsat la nevoie de țara sa. În același timp se simte vinovat față de cei dragi, dificultatea de a se adapta nu face decât să înrăutățească lucrurile, mai ales că noilor emigranți nu li se deschid porțile cu ușurință.
Toate eforturile emigranților se concentrează pe supraviețuire, e necesar să învețe rapid limba, să-și găsească un loc de muncă și să-i ajute pe cei dragi rămași departe. În acest fel reușesc să se pună pe linia de plutire și să-și confirme alegerea. Succesul este însă direct proporțional cu modul în care emigrantul își începe aventura în altă lume.
Dacă are un bagaj de cunoștiințe, dacă stăpânește măcar puțin limba țării în care a ales să plece, dacă are ceva bani în buzunar care să-i permită să aștepte un loc mai bun de muncă, atunci și traumele sunt mai mici. Altfel, problemele pe care va trebui să le înfrunte vor fi multe și diverse.
Concluzia?
Nu vă gândiți că în afara țării e vreun sac cu bani care așteaptă să fie ridicat și dus rapid acasă.
Pregătiți-vă pentru ce poate fi mai rău și poate că vă va fi bine!
Articol scris de Liliana Angheluță