Abilitatea de a te vindeca este, în întregime, în mâna ta
Starea de spirit pe care o ai atunci când ești bolnav, acceptarea sau rezistența pe care o depune subconștientul, dar mai ales emoțiile pe care le degaja corpul tău în raport cu un fapt de viață, joacă un rol covârșitor în succesul oricărei terapii.
De fapt, terapia este secundară în raport cu emoțiile pe care corpul tău le trăiește…
Suferi de stress post-traumatic, de tristețe, din cauza judecății pe care o exerciți asupra altora? Aceste emoții schimbă biochimia organismului tău. Celulele tale își vor închide receptorii atât pentru tratamentele interne cât și pentru cele externe.
Dacă un pacient este în șoc, acestuia nu i se pot aplica tratamente sau nu poate fi operat. În mod similar, atunci când ești copleșit de sentimente intense, în special din categoria celor toxice, starea de vindecare a organismului se suspendă.
Cel care hotărăște dacă vindecarea va avea loc ești chiar tu, recipientul care găzduiește boala.
Istoria medicinii este, de fapt, istoria efectului placebo
Mai trebuie să știi sau să-ți reamintesc ceva.
Adevărata vindecare înseamnă convingerea că meriți să fii sănătos.
Te-ai gândit vreodată la asta?
Când mintea dă semnalul că ești pregătit pentru asta, corpul începe să se auto-vindece. Un reputat cercetător de la Harvard University spunea că istoria medicinii este istoria fenomenului placebo. În grupurile aflate în cercetare s-a constatat că o rată mare de încredere în propriul corp crește efectul placebo de la 25% la 75%. Chiar și când există leziuni la nivelul mucoasei intestinului subțire – ca în ulcerului duodenal – pacienții au înregistrat o rată de vindecare de la 25 până la 75%!
Și în ceea ce privește sănătatea, ca dealtfel în toate aspectele vieții tale, TU ești sigurul care decizi.
Articol scris de Adriana Caranfil