Am cunoscut-o acum mulţi ani, era o fată timidă şi la locul ei, copleșită de propria lipsă de încredere în sine.
Se vedea imediat că atenţia oricui o speria, încerca să se ascundă ca şi cum lumea întreagă i-ar fi fost duşman. Făceam naveta cu trenul împreună şi, cum orele în tren treceau greu, mi-a spus povestea ei…
Era căsătorită c-un nemernic care o bătea din te miri ce, o chema prin înjurături şi o comanda prin ţipete şi ameninţări. Ea, fată cuminte, căzuse în capcana lui, o subjugase, i se părea că e prinsă într-o uriaşă pânză de păianjen și nu îndrăznea nici să viseze că s-ar putea elibera vreodată.
Aveau împreună doi copii, speriaţi şi ei de tensiunea din familie, palmele tatălui îi ajungeau şi pe ei, în aceeaşi capcană se zbăteau toţi. Iar ea, mama, nu ştia cum să-i apere şi începuse să creadă că aşa trebuie să-i fie viaţa.
Povestea azi un pic, mâine un pic, la un moment dat am întrebat-o dacă el era aşa de la început, de când s-au cunoscut, mă gândeam că poate ar fi trebuit să vadă dinainte ce podoabă de bărbat era.
Răspunsul ei sec m-a amuţit:
–M-a violat, a fost primul meu bărbat, apoi mi-a spus că nimeni nu o să mă mai ia aşa. A insistat să mă mărit cu el! Nu mi-a spus niciodată că mă iubeşte, din prima zi m-a bătut şi, după viol, a declarat că sunt a lui, că un bărbat trebuie să fie responsabil. Mi-era frică să spun nu…
Am întrebat-o dacă părinţii ei ştiau povestea, dacă nu ar fi găsit sfat bun la ei.
-Părinţii mi-au spus la fel ca el, mi-au spus că dacă nu mai sunt fată mare n-o să mă mai ia nimeni, că m-am făcut de ruşine, că nu trebuia să-i dau ocazia să mă violeze! Până la urmă îmi spuneau că era vina mea, că am făcut familia de râs şi că trebuie să-l iau de bărbat şi să şi mulţumesc pentru asta. L-au apreciat pe el, au spus că e un om adevărat, serios, care nu se dă în lături să mă ia de nevastă. Uite-aşa a fost! Şi după aceea, de câte ori mă plângeam lor că el mă bate, îmi scoteau ochii, îmi spuneau că a fost vina mea de la început.
Mă întreb mereu ce-o fi făcând fata cuminte, serioasă și timidă întâlnită cu mai mult de 20 de ani într-un tren de provincie...suflet de victimă prinsă într-o pânză uriaşă de păianjen.
Poate că e una dintre femeile abuzate despre care citești sau auzi la televizor sau poate că s-a eliberat la timp și trăiește o altă viață, iubind și simțindu-se iubită. Sau poate că e chiar una dintre femeile care îmi zâmbește într-o postare pe facebook, mândră de cei doi copii cu care s-a fotografiat, despre care a postat o propoziție simplă:
”Ei sunt comorile mele!”
Articol scris de Liliana Angheluță