De ce plecăm? De ce ne-ntoarcem?

Banner Film Experience

Exodude-ce-plecam-de-ce-ne-ntoarceml românilor a început masiv în urmă cu vreo 10 ani, mai înainte plecau doar cei mai temerari, mai hotărâţi sau mai disperaţi. Închiderea a peste 2000 de fabrici, căderea în ruină a agriculturii, faptul că multinaţionalele pentru care România era un paradis imediat după revoluţie au început să descopere ţări mult mai “paradisiace”, unde ar fi putut lucra cu preţuri mai mici decât la noi, şmecheria, parvenitismul şi lipsa de speranţă a împins milioane de români în afara graniţelor.

De ce-au plecat? De ce n-au rezistat, aşa, în sărăcie, fără muncă şi fără bani?

“- De aia!” ar spune Moromete.

Păi cum să creşti copii doar cu supă de cartofi, le mai trebuie şi-ncălţăminte şi caiete şi câte şi mai câte. Şi-apoi, după nişte ani buni de uitat cu ochi speriaţi la sticla de ulei, să vezi dacă se termină înainte de salariu, după ce refuzi copilului fructe şi mici jucării, după ce te uiţi cu jind la vitrina librăriilor…ţi se acreşte. Nu mai poţi!

Lupta zilnică devine înfiorătoare, simţi cum laşi bucăţi din tine de câte ori te umileşti, te împrumuţi, te străduieşti să găseşti soluţii nu pentru a-ţi cumpăra ceva de lux, ci pentru traiul zilnic.

Se pleacă pentru o viaţă mai liniştită, pentru a ne creşte copiii, pentru a-i ajuta ca măcar ei să trăiască mai bine, se pleacă pentru un vis sau pentru un pic de altfel.

Nici în afara ţării nu-i roz, dar scapi de chinul ăla zilnic al socotelilor multe şi mărunte. Chin şi muncă, da, dar măcar la sfârşitul zilei nu te mai simţi atât de presat de lipsuri.

Şi dacă tot am plecat de rău, de ce ne-ntoarcem?

De ce fiecare dintre noi visează la asta şi plănuieşte marea întoarcere, amânând, ce-i drept, pe mai târziu?

În timp ce trebăluiam, într-o zi mi-am aruncat ochii spre televizorul deschis pe-un program oarecare şi-am înţepenit!Era un documentar, n-auzeam ce spune, vedeam doar nişte frunze, nişte iarbă, un pic de cer şi-un fir de apă. Imaginile se foiau de colo colo iar eu rămâneam înţepenită, aproape în transă m-am apropiat de ecran şi-am aşteptat să vorbească reporterul.

Era România, un documentar despre Delta Dunării.

Acum, spuneţi-mi şi mie, cum e posibil să-ţi recunoşti ţara doar privind nişte frunze şi câteva fire de iarbă?

Pentru că face parte din noi, e matricea noastră genetică, e ca şi-n momentele când îţi recunoşti copilul de la distanţă, chiar fără să-l vezi bine, doar intuieşti.

De ce plecăm se ştie!

De ce ne-ntoarcem nu se ştie, dar se intuieşte că are legătură cu gusturi, cu arome, cu frunze şi cu fire de iarbă, cu aerul pe care-l respiri şi liniştita cafea băută în dimineţile de duminică alături de cei dragi.

Articol scris de Liliana Angheluță


Acest text este protejat de drepturi de autor. Este interzisă copierea sau reproducerea altfel decât este prezentat în Termeni și condiții.

Iti vor placea si...

8 Responses

  1. Ramona says:

    Articolul ăsta mă duce cu gândul la ce îmi spunea o prietenă din copilărie, rămasă în țară… Împrumut la bancă pentru traiul de zi cu zi. M-am îngrozit! Când am venit în Belgia am zis rămân cel mult doi ani, îmi pun ceva bani deoparte și mă întorc acasă. Sunt de 10 ani aici, nici bani deoparte nu am pus și nici nu m-am întors definitiv acasă, merg doar în vacanță în țară o dată la doi ani că nu ne permitem mai des. Stăm o luna, vedem pe toată lumea, ne potolim dorul și ne întoarcem la muncă, la oase rupte printre străini să punem să trimitem un ban acasă din când în când, să nu fie nevoiți părinții și frații/surorile să facă împrumut la bancă ca să-și cumpere pâine. Și iute așa, cu dorul in suflet așteptam să se așeze lucrurile în țară să ne putem întoarce fără regretul că aici câștigam mai bine. Noi încă mai așteptăm și încă mai sperăm să ne odihnim oasele bătrâne și obosite de muncă acasă.

  2. Ana says:

    Noi am plecat fără să luăm în calcul o eventuală întoarcere, între timp ne-am cumpărat și o casă aici, nu știu în alte țări cum e, dar nouă ne e bine aici și nu ne dorim să revenim în țară. Din păcate în România în loc să fie mai bine sau mai ușor, e din ce în ce mai greu..

  3. Arthur says:

    E sindromul Stockholm – e afectiunea cu care ne tin legati nemernicii din guvern. Noi, poporul, nu suntem decat niste sclavi pentru javrele care ne conduc. Aceste javre vad ca le fug sclavii capabili “de pe plantatie” – si atunci umbla la “corzi sensibile” – ne fac sa-i iubim si pe ei in virtutea tarii pe care o iubim. Foarte parshiva, foarte curveasca manevra…

  4. canadianu' says:

    “cum e posibil să-ţi recunoşti ţara doar privind nişte frunze şi câteva fire de iarbă?” – nu e posibil decat daca ai crescut printre firele si frunzele alea. Cineva crescut in Baragan sau in Apuseni n-o sa recunoasca Delta Dunarii la televizor, mai ales daca n-a fost acolo niciodata. Ca sa extrapolam, credeti ca pe un american nascut si crescut in Alaska il impresioneaza cu ceva plajele din Florida cand le vede la televizor ? Terminati cu prostiile astea patrioretarde.
    Semnat : un emigrant care n-are de gand sa se intoarca si pe care mai mult il impresioneaza Muntii Stancosi decat plajele din Mamaia, desi in Mamaia am fost de mai multe ori in viata asta decat in Muntii Stancosi.

  5. Petronela Roman says:

    E ca in zicala “sangele apa nu se face”,trebuie sa ne intoarcem acasa,altfel cum..

  6. Barbalata Mirela says:

    Romanii se intorc ACASA. Cred ca atunci cand se pleaca, de la bun inceput se merge pe ideea ca exista si intoarcere. Romanul nu vede locul unde munceste (in afara tarii) ca acasa, nu il simte. Poate de aceea nici nu se adapteaza. Diferenta o fac tinerii. Cunosc cateva pesoane pana in 30 de ani plecate din tara care merg pe ideea ca nu se mai intorc. Isi doresc o viata acolo

    • tereza says:

      aveti dreptate. noi am plecat de 16 ani din tarà, aveam 25 de ani ( eu) dar niciodatà nu ne-am gàndit sa ràmànem definitiv aici ( in Italia). am ajuns sa numàram anii care mai ràmàn pt o vechime de pensie. dacà as putea.. si màine m-as intoarce.. dar incà nu am la ce . nu am vàzut niciodatà Italia ca fiind tara unde as vrea sa tràiesc definitiv.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

16 − 3 =