Cine se mai căsătoreşte?
Încă își mai oficializează relațiile unii tineri, cei care cred că toate le vor merge strună, iar unora chiar le merge, spre bucuria tuturor.
Majoritatea oamenilor trecuţi de prima tinereţe pe care-i cunosc sunt însă divorţaţi, cu copii împărţiţi, cu case lăsate, boarfe risipite şi dezamăgiri de tot felul.
După ce-au trecut de trauma divorţului se jură că nu le mai trebuie, suflă şi-n iaurt, dar privesc cu jind la cuplurile pe care le văd trecând alene, ţinându-se de mână.
Se-ntâlnesc şi ei pe drum cu vreun prieten care le spune verde-n faţă:
-Nu poţi trăi singur! Uită-te la tine cum arăţi, ai faţa palidă şi pari nefericit! Caută-ţi pe cineva!
Sunt bombardaţi de sfaturi şi aluzii, de indicaţii materne, sunt hotărâţi cu toţii că nu, ăsta nu-i un mod sănătos de viaţă.
Apoi vine ziua când vor întâlni pe altcineva, mai bun decât primul soţ, mai frumoasă decât prima soţie, mai inteligenţi decât ambii la un loc şi încep să se gândească să-şi refacă viaţa din petice.
Culmea, funcţionează mai bine decât căsătoria!
La cumpărături tot de mână, acasă tandreţuri, lucrurile-s toate la locul lor, cămaşa călcată, buchetul de flori în mână şi ciorba-n farfurii. Dar să nu pomeneşti de căsătorie că nu vor s-audă. Le e bine aşa!
De ce se tem oamenii să-şi mai lege oficial numele unul de altul?
Au văzut că nu ţin jurămintele, că urările nu le-au adus noroc, că taxele de divorţ sunt mari şi procedurile obositoare? De ce fug de căsătoria legală?
Poate că nici nu-i necesară, e suficient să-ţi fie bine şi fără acte.
Aşa cred mulţi, apoi descoperă că n-au drepturi fără acea hârtie preţioasă, unii nu pot să-şi spună cuvântul în faţa doctorului, în caz de urgenţă, alţii se văd scoşi în drum în caz de deces!
Încurcate ne sunt drumurile-n viaţă şi e greu de urmat mereu calea cea bună.
Dar cred că nu contează dacă spui “soţul meu” sau “bărbatul meu”, important e că acel om te face fericită, că te respectă şi că ţi-e bine alături de el.
Articol scris de Liliana Angheluță