Sunt întrebat în fiecare zi de zeci de oameni, care sunt cauzele care produc cancer…
După o viață de muncă, am ajuns la diverse concluzii pe care doresc să le fac cunoscute românilor mei, cei cărora le-am dedicat toate cercetările și inovațiile mele și care au nevoie să fie conștientizați cu privire la sursele de îmbolnăvire, pentru a le putea evita. Eu unul nu obosesc niciodată să fac educație pentru sănătate!
Nici măcar nu trebuie să căutăm prea departe. Sursele carcinogene se află în jurul nostru, în imediata noastră apropiere, în farfurie, în mediul în care ne ducem viața de zi cu zi, își începe relatarea inginer chimist Ștefan Manea.
De exemplu, aș vrea să atrag atenția asupra aflatoxinelor, niște mucegaiuri prezente în aerul și în alimentele din jurul nostru.
Dacă vorbim de spațiile închise, aceste mucegaiuri se dezvoltă în lemn, mobilă, hârtie și trebuie să ținem cont că românii, în special cei de la oraș, trăiesc 90% din timpul lor în încăperi.
Aflatoxinele se mai află de asemenea în carne, ouă, pește, creveți, organele animalelor și sunt rezistente la prelucrarea termică. Cercetările arată însă că cel mai înalt risc de contaminare îl au tutunul, alunele și cerealele.
Vă expun pe scurt cum stau lucrurile:
Nu vreau să-i sperii pe fumători, vreau doar să-i conștientizez că frunzele de tutun, de multe ori stocate și prelucrate necorespunzător, pot conține aceste mucegaiuri. Este sporit așadar gradul de toxicitate la această categorie, care oricum este extrem de expusă din cauza substanțelor cancerigene din țigară. Când cantitatea de aflatoxine este mare, apar leziuni la nivelul ficatului, rinichilor și inimii, iar o expunere prelungită generează cancer.
E foarte bine dacă optați pentru laptele vegetal făcut din diverse tipuri de semințe oleaginoase, mai ales dacă obișnuiți să vă hrăniți copiii astfel. Ca să fie un gest sănătos până la capăt, trebuie să fiți siguri că semințele cumpărate n-au fost contaminate cu fungi. Preferați-le pe cele ambalate și nu le cumpărați de oriunde doar pentru că sunt mai ieftine– avertizează acesta.
Cerealele înalt contaminate cu aflatoxine– continuă cercetător Ștefan Manea – din cauza folosirii unor varietăți rezistente de semințe și pesticide. Se mai adaugă și faptul că de multe ori cerealele nu sunt depozitate și uscate așa cum scrie la carte!
Aflatoxinele ar trebuie să fie o problemă de sănătate publică pentru că acestea se află în hrana animalelor, iar animalele devin hrană pentru oameni și astfel se formează un lanț al contaminării cu consecințe dramatice. Crește numărul cancerelor și nu înțelegem de ce…! conchide interlocutorul nostru.
Aflatoxinele sunt mucegaiuri care au capacitatea de a se dezvolta inclusiv la altitudini mari, iar sporii din aer și se depun peste tot. Păstrarea condițiilor de igienă personală și alimentară, sunt obligatorii pentru a minimiza riscul.
Crucială este, de asemenea, sănătatea sistemului nostru imunitar, care se clădește pe alegerile noastre din fiecare zi.
Articol scris de Adriana Caranfil