E o poveste adevărată pe care v-o spun cu gând la toate acele femei care rabdă prea mult timp într-o căsnicie fără viitor, socotind de zece ori dacă au făcut tot ce era posibil ca să le fie bine şi reuşind să se scoată singure vinovate.
Nu-s de judecat.
Fiecare rabdă cât poate.
Povestea Anei m-a uimit şi pe mine, mult răbdătoare de altfel. Femeia asta, căsătorită şi cu un copil mic, se definea “văduvă albă”. Adică avea soţ pe hârtie, dar alături nu.
Omul făcea afaceri, era mai tot timpul plecat şi venea acasă rar, stătea câte o lună sau două pe unde mergea, apoi o săptămână acasă. Ana locuia cu socrii ei, nişte spioni care o căutau prin frigider sau prin rufe, nişte zgârciţi şi puşi pe ceartă. Când femeia ieşea cu copilul în parc, dădeau imediat raportul fiului din depărtare căruia oricum nu-i păsa de nimic.
Dar ei se simţeau datori să păzească cinstea şi onoarea familiei. Ana era în capcană, dar se mângâia cu fetiţa şi-şi vedea de viaţă. Mai greu a fost când a descoperit că bărbat-su avea amante peste tot, descoperise un bilet de dragoste pe care nu-l scrisese ea. A înţeles că asta era situaţia, el i-a explicat că are nevoie, biologic, de aceste amante. Şi a promis că va căuta să renunţe la afacerile care-l ţineau mereu departe, că va fi mai bun şi mai curat, că ea trebuie să aibă un pic de răbdare.
Ea a avut.
Până într-o zi când, minune, el vine acasă în preajma sărbătorilor. Fetiţa avea deja vreo 9 ani iar ea, “văduva albă”, nu-l avusese aproape niciodată pe soţ alături de sărbătorile sfârşitului de an.
Ca să marcheze evenimentul au ieşit la restaurant, fetiţa era deja la o petrecere onomastică a unei prietene. Singuri, ca un adevărat cuplu, s-au aşezat la o masă, au comandat: ea – ceva, el – peşte.
Ea, paralizată de uimire:
- Cum adică vrei peşte? Mie nu-mi dai voie nici să-l gătesc acasă, de unde şi până unde îl vrei acum?
El, cu zâmbet superior:
- Eh, dar ce ştii tu despre mine? Dac-ai şti ce mult îmi place acum!
Ea, sec:
- Într-adevăr, nu ştiu nimic despre tine. Eşti un străin.
Şi fără să dea nici o explicaţie, sub povara văduviei ei prelungite, s-a ridicat şi a plecat de la masă. Brusc, scurt, direct spre divorţ.
Articol scris de Liliana Angheluță
Sursa foto: D’alessio Nicola