Despre emigraţie vorbesc.
Majoritatea celor plecaţi nu povestesc adevărul celor rămaşi, se ruşinează să admită că au dormit pe afară la început, că au suportat umilinţe, că s-au simţit pierduţi în lumea cea nouă, că ar fi dat orice să fi înţeles tot ce se vorbea în jurul lor.
Dacă ei nu spun totul, cei care vor să plece şi ei merg pe ideea “lasă, dacă n-a murit Ion, n-oi muri nici eu”!
De asta îţi scriu, prietene, să ştii măcar la ce să te aştepţi.
După cum am mai spus odată, în afara ţării nu sunt recunoscute diplomele din România, deci poţi fi absolvent de orice facultate, trebuie să faci o adevărată luptă birocratică pentru a echivala studiile.
Între timp… cu ce trăieşti? Dacă ai o familie care te susţine, poţi s-o faci. Dar dacă trebuie să plăteşti chirie, să te hrăneşti şi să-i ajuţi pe cei rămaşi nu poţi aştepta prea mult, te vei repezi la orice fel de loc de muncă.
De aceea majoritatea bărbaţilor plecaţi sunt zidari sau şoferi, iar femeile îngrijesc bătrâni sau copii şi spală vase la restaurante. Trebuie să fii pregătit psihic dinainte de plecare, dincolo nu mai e timp de stat pe gânduri.
Dacă în ţară ai avut o muncă de birou, dacă ai lucrat cu multă atenţie, ai fost responsabil, priceput, respectat şi lăudat… nu te aştepta la acelaşi lucru. Ideal e să ştii o meserie, dacă ştii să faci pâine sau prăjituri, dacă eşti croitoreasă sau bucătar ai şanse mai bune.
Nu vorbim aici de medici şi infirmieri, de programatori sau alţi specialişti, ei trăiesc bine oriunde ar merge. Vorbesc de restul, despre acea categorie de oameni înregistrată în contracte ca “funcţionari” sau “muncitori”. Adică ştiu să facă ceva în pătrăţica lor, dar asta nu e destul ca să-ţi fie bine în afara ţării.
Aşa că te rog, gândeşte-te bine înainte de plecare, pregăteşte-ţi muşchii, acoperă-ţi inima şi protejeaz-o: îţi va fi greu, îţi va fi dor. Ca să izbândeşti, să ajungi la un echilibru, trebuie să treacă mulţi ani. Unii emigranţi au reuşit da, dar după 10 sau 15 ani sau poate niciodată; unii şi-au deschis propriile afaceri, restaurante, magazine sau ateliere de reparaţii, dar după ce au trecut prin greu, nu pe lângă.
În afara ţării nu tot ce zboară se şi mănâncă, e mai bine să ştii de la început: ia-o ca şi cum ar trebui să escaladezi un munte stâncos.
O vei face, dar pas cu pas şi numai dacă eşti puternic.
Articol scris de Liliana Angheluță
Foto D’alessio Nicola