“Draga mea, de când ai plecat lucrurile s-au schimbat mult! Bătrâna din colţul străzii a murit, ştii că era bolnavă de ceva timp! Au venit neamuri de departe, s-au certat pe casa ei, nu ştiu cum a rămas între ele, dar casa e terminată, au abandonat-o, în fiecare zi pare mai şubredă.
Ştii că-n spatele casei noastre, în grădina vecinului, era un tei mare, cel la care te uitai nemişcată când erai mică, ţi-era teamă să nu alungi păsările. Ei bine, l-au tăiat, făcea prea mare umbră.
Pe aici lucrurile se strică în fiecare zi, la televizor auzi numai ştiri urâte, nu mai avem speranţă de mai bine, am obosit cu toţii. Am crezut că după Revoluţie vom avea libertate şi de toate, le avem, dar cu buzunarele goale cum să faci? Oamenii sunt trişti, îi vezi că au privirile goale, merg pe stradă adânciţi în gânduri, e frig.
Pare frig chiar dacă nu e.
Când erai tu mică era multă lume în oraş, duminica de abia se mergea pe bulevard, toţi cu copii mici de mână. Acum nu mai vezi copii mici şi nici femei însărcinate, cine ştie cum, rar! Şi bulevardul e liber, s-a golit, au plecat mulţi care încotro. Ţii minte că mergeam la picnic în păduricea de lângă oraş, că n-aveai unde să te-ntinzi cu pătura că era plin? Că băteai mingea cu copiii altora, veniţi şi ei la picnic? Ne afundam în pădure, căutând un locşor şi peste tot erau oameni.
Pădurea e goală acum, am fost zilele trecute să ne uităm de ciuperci, am fost cu o vecină. Nu erau ciuperci, dar şi copacii sunt puţini, au tăiat ăştia cât au putut, fură într-una şi nu se mai satură. Pădurea nu mai e publică, a cumpărat-o baronul, aşa se spune, nu? A avut grijă s-o scoată la licitaţie şi a cumpărat-o pe doi lei tot el.
C-aşa s-a dus totul de râpă, azi o pădure, mâine un lac, poimâine o fabrică, ne-am trezit umblând pe drum fără speranţă. Aşa că tu ai făcut bine să pleci, îmi tot spui în scrisori că ţi-e dor de ţara ta.
Ţara ta e acolo unde ţi-e bine. Nu spun să nu te-ntorci, dar nu acum, acum nici n-ai la ce să te-ntorci.
Aşteaptă.
Nu ştiu cât, până mai cresc pomii în pădure, că unii au mai şi plantat. Vezi că asistenta noastră medicală m-a rugat să te-ntreb dacă nu-i găseşti ceva de lucru pe acolo, are şi ea salariul mic şi băiat la şcoală, vrea să plece. Câtă vreme lumea vrea să plece… tu, mamă, nu te-ntoarce, că n-are sens.
Te îmbrăţişez şi-ţi urez putere să treci peste toate! “
Articol scris de Liliana Angheluță