În ultima vreme cannabisul a urcat în clasamentul opțiunilor de tratament din întreaga lume, iar utilizarea acestei plante ca medicament se află într-o creștere vertiginoasă la nivel mondial.
Cannabisul aduce beneficii în tratarea unei liste lungi de boli
Aceasta liberalizare în domeniul sănătății a început în California în 1996, ajungând să fie astăzi considerată o soluție eficientă și fără efectele secundare adverse pe care le generează medicamentele de sinteză într-o serie de afecțiuni.
O serie de studii clinice, cercetări de laborator și congrese din domeniul sănătății avansează ipoteze și fapte care atestă că această plantă aduce beneficii în tratarea unei liste lungi de boli: scleroză multiplă, epilepsie, Parkinson, cancer, diminuarea depresiei, a durerilor de toate tipurile, tratarea bolilor degenerative, a insomniei cronice, și lista poate continua.
Tocmai de aceea, declarația făcută în urmă cu câteva zile de Sorina Pintea, ministrul sănătății, stârnește un interes major în rândul opiniei publice, deoarece este o veste așteptată de foarte mulți pacienți și aparținători ai acestora.
În acest sens, în mediul online există deja o petiție care arată că mii de studii au fost publicate de către cele mai importante universități de medicină din lume, centre de cercetare, reviste medicale, biochimiști și alți specialisti reputați, dar în ciuda acestui lucru în România încă nu a avut loc eliminarea stigmatului asociat canabisului și acceptarea acestuia ca o soluție complementară, viabilă de tratament medical.
Solicit expres ca specialiștii în domeniul plantelor medicinale să-și aducă contribuția!
”… Canabisul medicinal va fi legal în România și mai mult decât atât, va fi decontat. Visez și lupt pentru asta. Sute de mii de bolnavi vor avea o șansă la viață. O șansă reală la viață și mai ales la o altă calitate a vieții!” – declară cu emoție Sorina Pintea, actualul ministru al sănătății, în urmă cu doar câteva zile.
Dr. în farmacie Anca Daniela Raiciu, specialist de primă mărime în domeniul plantelor medicinale, al aromoterapiei, gemoterapiei, cosmetologiei și directorul de marketing al celei mai mari companii de suplimente alimentare cu capital românesc, HOFIGAL ne-a declarat că momentul este unul istoric, dar ca să intre în istorie ca la carte, este necesar ca legea să fie făcută cu ajutorul specialiștilor din domeniu:
”Salut faptul că ministerul sănătății, prin dna ministru Sorina Pintea, a anunțat faptul că tratamentul cu cannabis va putea fi prescris de doctori și cumpărat din farmacii, dar ca specialist în fitoterapie solicit în mod expres ca din această comisie să facă parte și specialiști din domeniul plantelor medicinale!”
Consider că noi putem contribui fericit la crearea unei legi care să vizeze nu doar aspectele de moralitate, etică și legalitate, ci mai ales pe cele terapeutice, domeniu în care avem competențe depline!
Mă întrebați dacă îmi doresc cannabis în farmacii? Da, și cât mai repede! Pentru că beneficiile medicinale ale acestei plante nu mai pot fi ignorate sub nici o formă!
Sincer, mi-aș dori ca acest demers să deschidă poarta pentru considerarea tratamentelor cu plante medicinale ca fiind soluții demne de medicina prezentului, iar birocrația și dezinteresul pentru acest tratamente să scadă și prejudecățile să facă loc ideilor noi, inovatoare. A venit momentul ca și la nivel administrativ să începem să fim mai deschiși la opțiuni neinvazive de tratament, blânde și în același timp eficiente, iar aceasta să fie politică de stat!” – a conchis interlocutoarea noastră.
Interviu realizat de Adriana Caranfil