Se mai numește și ”limbă încărcată”, fiind semnalul care ne avizează de posibile tulburări ale organismului. Cunoscând acest semnal, avem posibilitatea să luăm măsuri din timp și să reglăm lucrurile r…
80% din români preferă tratamentele naturale înaintea celor medicamentoase
Pe 12 iunie 2019, doctor în farmacie Anca Daniela Raiciu a fost aleasă în funcția de președinte executiv al Patronatului ”Planta Romanica”, format din producători, prelucrători, importatori, exportato…
Mama lor de doi – trei ani
Sunt născută în comunism, dar nu-mi păsa prea mult pe vremea aia, a început să-mi pese când a trebuit să leșin pe la cozile la pâine și la zahăr. Aveam numai un pic peste douăzeci de ani, era să nasc …
Rușinați ca are păduchi? Aflați ce trebuie să faceți
”Ce faci fată? Iar te scarpini? Să nu-mi spui că ai făcut păduchi!” Așa mă interpela mama de fiecare dată când, la nici 2 săptămâni de la începerea anului școlar vedea cum duceam pixul, linia sau chia…
„La Gomera”, regizata de Corneliu Porumboiu, va avea premiera la Toronto International Film Festival
„La Gomera”, cel de-al cincilea lungmetraj regizat de Corneliu Porumboiu, va avea premiera nord-americană în secțiunea „Masters” a celei de-a 44-a ediții a Toronto International Film Festival, care va…
Se lansează abonamentele noii stagiuni la Sala Radio. Iată tarifele
După o participare importantă în cadrul Festivalului Internațional ”George Enescu”, Orchestrele și Corurile Radio România își redeschid – vineri, 11 octombrie 2019 – noua stagiune la SALA …
Rapsodiile Române de Enescu, într-o versiune originală, concepută de Teodora Enache
Rapsodiile lui Enescu așa cum nu le-ați mai ascultat niciodată? Orchestra înlocuită pentru prima oară de vocea umană, completată de chitară, violoncel și percuție braziliană? Cum ar suna cele două Rap…
Dr. Raluca Hera: Menopauza, confortabilă prin rejuvenarea vaginală
Statisticile arată că până la 55% dintre femeile în premenopauză şi până la 80% dintre femeile în menopauză suferă de un grad de incontinență urinară, iar uscăciunea vaginală afectează până la 40% din…
Noutăți despre ”ucigașul tăcut”. Cum măsori corect hipertensiunea arterială
Congresul de anul trecut de la Munchen a lansat un nou Ghid al Hipertensiunii, în care apar noutăți statistice și de atitudine terapeutică față de această patologie. Doctor Alexandru Sorin Antonescu, …
”Nu trebuie să te gândești numai la mațul tău pe lumea asta!”
Mergeam cu soacră-mea pe câmp, era departe locul ei, departe și bolovănos era pământul, mă și miram cum de reușeau să crească buruienile prin crusta aia tare ca asfaltul. Până pe la 11 mai era ce mai …