Hotelul Tempo, prima structură de cazare dintr-un lanţ hotelier cu capital turcesc
Hotelului Tempo din Bucureşti i-a fost decernat, în luna martie, distinctia BIZZ 2017 “Business Excellence”, oferită de World Confederation of Businesses. Hotelul a fost recunoscut drept o companie antreprenorială inovativă pe plan internaţional.
De asemenea, hotelul Tempo a fost selectat drept unul dintre hotelurile Traveler’s choice de către Trip Advisor în 2015 şi are un certificat de excelenţă din partea renumitului site american, care a apreciat cultura sustenabilităţii promovată de câtre hotel.
“În turism, noua tendinţă arată că importantă este calitatea şi nu cantitatea. Pentru Bucureşti, soluţia este să ne focalizăm mai degrabă pe venitul obţinut per turist decât pe numărul de sosiri. Nu numărul, ci cheltuiala per turist este cea mai importantă. Turiştii trebuie încurajaţi să îşi petreacă mai mult timp în Bucureşti şi în regiunile turistice apropiate, pentru a cheltui mai mult. Scopul nostru este de a prelungi durata şederii la 3-4 zile pentru turişti”, subliniază GülenHashmi, directorul general al hotelului Tempo din Bucureşti, cu ocazia unui briefing de presă.
Evoluția numărului de turişti străini în București în 2016
Bucureşti este, în opinia managementului hotelului Tempo, unul dintre oraşele turistice în dezvoltare ale Europei. Cu peste 2,4 milioane de locuitori, cu tot cu zona metropolitană, Bucureşti este, ca dimensiune, al şaselea oraş al Uniuni Europene.
Este foarte interesantă evoluția numărului de turişti străini în București în 2016, pe luni:
Ianuarie – 59,980
Februarie – 67,962
Martie – 84.539
Aprilie – 90,021
Mai – 113.534
Iunie – 103.537
Iulie – 96,519
August – 96,933
Septembrie – 110,626
Principalele ţări din care provin turiştii străini în Bucureşti sunt Germania, Italia, Israel, Franţa, SUA, Austria, Marea Britanie, Spania şi Olanda. Printre pieţele emergente se numără Polonia, Grecia şi Israel.
Potrivit lui GülenHashmi, principalele atracţii ale Bucureştiului sunt, la ora actuală:
1. Centrul vechi – baruri, restaurante, cluburi, clădiri frumoase vechi de 100-250 de ani.
2. Viața de noapte
3. Prețuri bune, costuri scăzute de trai raportat la standardele Europei de Vest
4. Evenimente
5. Viața culturală
6. Orașul este sigur
7. Multe parcuri, locuri verzi
Pe de altă parte, principalele probleme cu care se confruntă Capitala României sunt, din punct de vedere turistic:
– Lipsa de informații. Nu avem atât de multe centre de informare turistică.
– Nu sunt suficiente hărți de orientare pe străzi
– Prezența slabă pe internet
– Lipsa unui site comercial pentru promovarea Bucureștiului.
Sursa: Innovation Travel