Debutul în regie al monteurului Ioachim Stroe, scurtmetrajul „Noiembrie”, va fi prezent în selecția oficială a prestigiosului Festival Internațional de Film „Cinema Jove” din Valencia.
Evenimentul, ajuns la cea de-a 32-a ediție, va avea loc luna aceasta, în perioada 23 iunie – 1 iulie 2017.
„Noiembrie” va reprezenta România în competiția dedicată scurtmetrajelor, alături de producții din Spania, Maroc, Marea Britanie, Franța, Italia, Portugalia sau Statele Unite ale Americii.
Scurtmetrajul spune povestea lui Vlad care este ghid turistic pe vase de croazieră. Acum 8 ani, când a plecat din țară, el a lăsat în urmă o relație eșuată dar și un copil, pe Max. Acum Max se află în pragul adolescenței iar Vlad, aflat pentru o săptămână în România, încearcă să recupereze din timpul pierdut.
„Povestea reîntâlnirii dintre Vlad și fiul său Max, este, în primul rând o poveste despre transformare. Despre felul în care, la o anumită vârstă, copiii încetează să mai fie copii și se transformă în adolescenți. Despre cum străinii se pot transforma în prieteni și, nu în ultimul rând, despre cum se schimbă felul în care ne percepem noi pe noi, atunci când suntem fortați să fim sinceri”, declară Ioachim Stroe.
„Noiembrie” îi are în distribuție pe Ovidiu Mihăiță și Vlad Alexandru, Ioachim Stroe, unul dintre cei mai cunoscuți editori români semnează scenariul
Filmul este o producție independentă 100% semnată de WeAreBasca.