Ghem în braţele mamei eram! Auzisem un cuvânt nou: divorţ! Cum şi de ce şi-n ce fel? Voiam să aflu tot.
M-a durut ce-am aflat; am simţit ca un pumn în stomac şi aerul devenise ceaţă grea:
– Nu-i bun divorţul. Familia trebuie să ţi-o păstrezi, mereu, de dragul copiilor! Cum să creşti copii singură ?! Toate femeile iau bătaie. Şi toate rabdă! N-au încotro!
M-am gândit fulgerător la doamna Elena, o cucoană de pe strada noastră. Mândră, elegantă, mergea mereu dreaptă şi ţanţoşă, ca şi cum ar fi fost cel puţin regină.
– Chiar toate femeile iau bătaie…?
– Toate, nu există vreuna să nu fi luat măcar o palmă!
Mă ghemuisem mai tare, speriată. Urma să devin femeie. Şi parcă aş fi vrut să nu devin!
Mai târziu, peste ani, uneori îmi veneau în minte vorbele mamei.
Violenţa în familie, a ta sau a altora, ajunge să ţi se pară normală.
Şi ţi se pare normal să auzi un tată cum îşi învaţă fiul:
– Băiete, ascultă la mine…Să-ţi struneşti nevasta când oi avea-o! Că nevasta nestrunită, o ia razna!
Băiatul nu pricepe mare lucru, dar se simte deja stăpân peste viitoarea situaţie!
Capcane în care intrăm cu ochii legaţi. Poveşti, relaţii în care răbdăm incredibil de mult. Iubiri fără sens, zgîrieturi pe suflet, nori şi iar nori din care parcă nu reuşeşti să mai ieşi!
Jigniri, umilinţe, vorbe grele, puse la temelia unei familii care trebuie să reziste, nu-i aşa?
Pentru copii, nu de alta…
Să ştie şi ei mai târziu ce înseamnă să struneşti şi să rabzi!
Articol scris de Liliana Angheluță