Se auzea ţipătul ei încă de la intrare, oprea maşina în dreptul portarului şi-i urla că nu goneşte câinii care se-nvârteau prin parcare!
Ne anunţam unii pe alţii că iar s-a trezit cu faţa-n jos, cei care mai schimbau două vorbe ca între colegi renunţau să-şi mai spună ce copii deştepţi au, uitau şi ce-au mâncat în seara precedentă, luau imediat un aer preocupat şi se scufundau în studiul vreunei hârtii sau începeau brusc să dea telefoane importante.
Când intra ea, totul zumzăia de muncă, nimeni nu mai răsufla decât socoteli şi urgenţe. Cei mai şmecheri profitau de şedinţele individuale cu ea pentru a-şi da colegii-n gât, se plângeau că n-au putut face vreo situaţie pentru că Andreea, de pildă, n-a colaborat.
Se auzea imediat un ţipăt de-ţi îngheţa sângele-n vine:
-Andreeaaaaaaaa!
Nu, nu era nevoie de telefon interior, vocea se propaga şi chipul speriat al fetei apărea numaidecât în cadrul uşii. Era o atmosferă teribilă, unii oameni intrau în depresie, stăteau acasă, cu certificat medical şi perdelele trase, nemaisuportând nici lumina soarelui.
Mi-amintesc că odată, seara târziu, o angajată a cerut voie ca a doua zi de dimineaţă să meargă cu copilul bolnav la doctor.
Am auzit cu toţii replica:
-Da’ce, când ai făcut copilul m-ai întrebat dacă-s de acord? Mâine dimineaţă vii la lucru! Ai înţeles?
Cruzimea ei părea că nu are limite, era cunoscută ca “patroana cu sânge negru”, toţi cei 2.000 de angajaţi tremurau de spaima ei. După “chelfăneli” ne oblojeam unii pe alţii, căutam să ne redresăm, unii plângeau pe ascuns, alţii înjurau de mama focului.
Şi am în faţa ochilor o scenă pe care n-o s-o uit niciodată: o femeie umilă, necăjită, cu un pardesiu deformat, păşea în secretariat să lase cererea de angajare. Voia să muncească. I s-a întâmplat să-i iasă patroana-n drum, a privit-o scurt şi a întrebat sec:
-Câţi ani ai?
Femeia plecă ochii şi răspunse:
-45!
Sângele negru ţipă:
-Şi cine crezi că te angajează la vârsta asta?
Mi-a fost tare milă atunci, mai ales că nu era corect să refuzi unui om dreptul de a munci doar în temeiul vârstei.
Mi-am amintit zilele astea de acea femeie, mi-am dat seama că am acea vârstă şi m–am rugat să nu fiu nevoită să trec vreodată prin ce-a trecut ea!
Articol scris de Liliana Angheluță