Poate că una dintre primele noastre destinații ar trebui să fie cea către rădăcini, către adâncurile memoriei noastre ancestrale.
Într-o lume grăbită, dependentă zilnic de conectări internet, într-o lume în care te depăşesc deseori grijile şi gândurile, nu ar fi rău să ne curăţăm un pic sufletul într-o oază de verde şi…lemn.Pentru că din lemn sunt construite majoritatea caselor din Muzeul Satului. Din lemn şi lut. Cu pricepere de ţăran obişnuit să reziste, să trăiască frumos, chiar dacă viaţa nu i-a oferit mereu ce-i mai bun.
Muzeul a fost înfiinţat de către Dimitrie Gusti în 1936, în inima Parcului Herăstrău; < Micul Paris> cum era numit Bucureştiul, îşi scotea lumea bună la plimbare pe aleile acestui parc. Au fost transferate aici case de la începutul secolului trecut. S-au dezmembrat şi s-au remontat cu mare grijă pentru autenticitate…Case zdravene din zona Braşov, dar şi bojdeuci din Moldova…Bisericuţe de lemn, mori de vânt, teascuri uriaşe pentru struguri sau pentru obţinerea uleiului din seminţe…
O lume încremenită în simplitatea ei: vase pictate, linguri de lemn, războaie de ţesut, pluguri, ştergare de cânepă şi porţi maramureşene. Mi-a plăcut mult un coş uriaş din răchită; amplasat la gura unui rău, pe vremuri spăla toate cuverturile miţoase ale satului. Privind în jur, înţelegi că viaţa nu-i chiar atât de complicată, uneori ne-ar trebui puţin..sau poate ar trebui să ne mulţumim cu mai puţin. Nu vom pleca de aici cu mâna goală, în faţa muzeului sunt nenumărate tarabe cu suveniruri: mici obiecte din lut, căniţe pictate, linguri sculptate sau împletituri, tablouri cu flori realizate din seminţe de dovleac…o mulţime de lucruşoare ieftine cer să fie cumpărate.
Şi, dacă ieşind, vom mai zăbovi prin Herăstrău la vreun restaurant tradiţional, dacă vom mânca o tochitură cu mămăligă sau nişte sarmale…o să ajungem să credem că nu e rău deloc să fii român!
Trebuie doar să luaţi metroul până la staţia Aviatorilor!
Acolo e o altă lume întreagă!
Articol scris de Liliana Angheluță