Sunt anormală, ştiu, dar nu pot.
Dintotdeauna am avut problema asta, de când eram mică şi mă ducea mama la tuns, la coaforul Central, aşa se chema.
Plătea bonul la casă, aşteptam alături de multe femei, privind cu nerăbdare pe cele care aveau deja casca de uscat pe cap. Intram la rând, apoi, la plecare, mama îmi spunea şoptit:
- Stai să plătesc!
Şi, pe furiş, îi băga ceva în buzunar coafezei noastre.
O întrebam:
- De ce ai mai dat bani? N-ai plătit la casă?
Răspunsul invariabil era:
- Aşa se face! Ca să aibă grijă altă dată, să tundă.
Niciodată n-am dat bacşiş, nu e vorba de doi bănuţi ci de faptul că mi se pare umilitor.
Pentru mine şi pentru cel care ar primi.
Noi ne revoltăm împotriva sistemului sanitar, comentăm că-n spitale nu eşti tratat bine dacă nu dai bani… dar suntem tot noi cei care i-am învăţat aşa.
E un obicei vechi, poate de pe vremea boierilor, când aceştia lăsau un bănuţ slugilor.
Acum, într-o societate normală, de angajaţi şi angajatori, n-ar trebui să fie aşa. Aceşti oameni sunt plătiţi, au salarii pentru munca pe care trebuie să o facă oricum bine.
Un muncitor excelent nu ia bacşiş pentru că a făcut piese la strung, o muncitoare nu ia ciubuc pentru c-a aplicat 400 de fermoare într-o zi.
Eu una simt că e o nedreptate faţă de alţii .
Pentru mine, toţi oamenii sunt egali şi toate meseriile onorabile şi plătite.
Mai mult sau mai puţin, după gradul de dificultate, conform legilor.
E drept că banii n-ajung niciodată, dar nu văd de ce un inginer de fabrică ar trebui să aibă un salariu fix şi un doctor nu!
De ce un profesor care luptă zilnic să modeleze sufletele copiilor reuşeşte de-abia să suprabieţuiască şi funcţionari de primării încasează bacşiş pentru rezolvarea unor probleme administrative pe care ar trebui oricum să le rezolve în timp util şi cu zâmbetul pe buze, că de aia sunt funcţionari publici.
Noi, suntem noi care i-am învăţat aşa, iar bacşişul e neam apropiat cu mita.
Ia să ne proptim niţel, ca măgarul în loc, să ne facem că nu pricepem ce vor unii!
Pentru că slugi nu mai sunt de multă vreme, ci doar angajaţi, angajatori şi o nevoie uriaşă de a avea o societate mai curată.
Articol scris de Liliana Angheluța / sursa foto: taietva.ro