Românii cinstesc busuiocul ca plantă sacră, aceasta fiind emblematică în ritualul creștin ortodox. Dacă în articolul ’’Busuiocul din dormitor în farfurie’’ povesteam despre efectul antiseptic și bacte…
SĂNĂTATE
Românii cinstesc busuiocul ca plantă sacră, aceasta fiind emblematică în ritualul creștin ortodox. Dacă în articolul ’’Busuiocul din dormitor în farfurie’’ povesteam despre efectul antiseptic și bacte…
Eram o tânără mamă nepricepută şi speriată, departe de femeile din familia mea, nimeni nu mă-nvăţa ce să fac şi pe vremea aia nu era nici net, nu se găseau nici cărţi despre creşterea copiilor. Am înv…
Este una dintre plantele mele preferate! Nu-mi lipsește niciodată din casă, iar ghiveciul din care pun frunzele ei în orice mâncare, stă în permanență pe pervazul ferestrei – spune Anca Daniela Raici…
Este întrebarea pe care am primit-o, neașteptat, în cursul unui interviu luat doctorului Dan Jinga, medic primar în oncologie medicală și doctor în științe medicale – Centrul Medical Neolife. Ne afl…
Îți țiuie urechile și asta te sâcâie? Auzi zumzete, clicuri, fluierături sau șuierături? Zgomotul e când mai puternic, când mai slab, apare când ți-e lumea mai dragă și se manifestă cu oarecare regula…
E mentalitatea noastră, rămasă de pe vremea când făceam torturi fără ouă, ne încălzeam fără lemne şi mergeam la muncă bolnavi, de teamă să nu spună şeful ceva. Nu ne prea iubim, nu ne îngrijim, credem…
Eu sunt omul care aduce veștile bune, chiar și atunci când lucrurile par fără speranță – răspunde interlocutorul nostru la întrebarea AQUI AHORA privind modalitatea de a consuma carnea la grătar ̵…
Îl știi pe Gicu, bărbatu-meu. Ei bine, doctorul i-a spus acum vreo 5 ani s-o lase mai moale cu carnea și tocăturile dacă vrea să aibă o bătrânețe liniștită. I-au ieșit analizele proaste si doctorul l…
Cum consumatorii din România încep să prefere în număr din ce în ce mai mare hrana sănătoasă şi produsele obţinute natural, producătorii trebuie să se conformeze. În această situaţie se află şi admini…
Bolile coronariene și afecțiunile cerebrovasculare se află în topul cauzelor de deces la nivel mondial. Incriminat este inamicul public numărul unu: colesterolul! Dar este colesterolul cu adevărat vin…