Da, m-a emoționat profund acest film al cărui personaj central este jucat de Julianne Moore, una dintre actrițele mele preferate, căreia i se alătură Alec Baldwin, Kristin Stewart și Kate Bosworth.
Alice este căsătorită și are trei copii deja mari, dar este încă destul de tânără și atrăgătoare, pentru a se bucura de viață mult timp de aici înainte. Ironia vieții acestei femei este aceea că profesoară de lingvistică reputată fiind – se confruntă cu faptul că începe să uite cuvintele – de la cele mai sofisticate, până la cele mai obișnuite.
Faptul cade pe nepusă masă – așa cum vin toate dramele mari din viețile noastre – și o silesc pe Alice să se adreseze medicului.
Acesta îi pune diagnosticul implacabil de Alzheimer, fapt ce va pune la încercare relațiile de familie ale lui Alice. Totul se transformă în acord cu noua realitate, unele planuri de viață se prăbușesc, Alice trebuie să-și constate aneantizarea până la momentul în care nici măcar acest lucru nu-l mai poate conștientiza…
Este un film care, fără îndoială, îi va inspira pe toți aceia care se confruntă cu drama de a avea pe cineva apropiat/iubit bolnav de Alzheimer. Dacă acum două generații boala se instala la senectute, astăzi din ce în ce mai mulți oameni, chiar mai tineri de 40 de ani, încep să dezvolte simptomele îngrozitoarei maladii.
Femeia de odinioară – plină de viață, iubind și fiind iubită, fericită pentru copiii reușiți cu care-a fost binecuvântată, cu o carieră profesională în plină ascensiune – deși nu va mai este ce-a fost, va fi aceeași!
Filmul este mai degrabă un omagiu adus familiilor care sunt nevoite, în numele iubirii pe care le-o poartă rudelor bolnave – să găsească un mod de a integra această boală și pe ’’nou-veniții’’ o dată cu ea într-o altfel de viață. Una în care bolnavul nu mai știe cine a fost și nici care i-au fost relațiile, în care nu mai este responsabil pentru nimic și nu se mai recunoaște pe sine, și în care amintirile au fost înlocuite cu un vacuum de memorie.
Eroina filmului este totuși norocoasă! Sună ciudat cuvântul ’’noroc’’ având în vedere contextul în care este folosit, dar noroc se numește dragostea familiei care acceptă boala și noua ipostază a celui drag, continuând s-o iubească și s-o prețuiască pentru miezul ființei ei și nu pentru personalitatea sau cunoștințele sale…
Filmul merită văzut atât pentru realizarea artistică – care seamănă mult cu aceea a unui documentar, cât mai ales pentru faptul că abordează o problemă de viață reală, oferind și o soluție celor ce se confruntă cu ea: soluția este întotdeauna iubirea. Aceasta este mesajul nedeclarat, dar delicat sugerat al dramei artistice ’’Still Alice’’.
Jullianne Moore a câștigat cu rolul din acest film Globul de Aur pentru cea mai bună actriță. Filmul a avut două nominalizări, una la Oscar și una la Premiile BAFTA.
Urmărește trailerul filmului aici.
Articol scris de Adriana Caranfil