…își urmează bărbatul, c-așa se spune. Se mărită, adică el devine noul ei șef, după tată. Să mă ierte feministele, dar asta-i vorba la români și-n multe familii încă se aplică, fetele sunt învățate să…
De ce eşti proastă şi mai stai cu el
Culmea, femeile întreabă asta! Tocmai ele, care au avut propria doză de neputinţă, au avut experienţe care de care mai urâte. Sunt rare cazurile când într-o căsnicie totul merge relativ bine şi ajung …
Roagă-te să fie bine!
Bunica mea a murit rugându-se şi bine nu i-a mai fost. Ah, ştiu c-o să sară mulţi să comenteze-n fel şi chip, despre credinţă, despre biserică, despre binele universal şi răbdare. Dacă n-a mai avut ea…
Strada Păstorilor – iubire, talent şi nesfârşită răbdare
Napoli. Una dintre cele mai vestite străzi ale lumii, San Gregorio Armeno, cunoscută ca şi “Strada Păstorilor”, este un spectacol al culorii, al formelor şi al strigătelor de uimire. Spectatori sunt t…