Pleacă lumea pe capete din ţară. Emigrează mulţi fără să ştie bine ce-i dincolo de graniţă. Ştiu doar că se câştigă bine indiferent de munca pe care o faci, ştiu că-i frumos şi că cei care vin vara acasă îşi permit lucruri pe care ei nu le pot face.
Ţin minte prima senzaţie pe care am avut-o imediat după ce am trecut frontiera şi ne-am oprit undeva să ne împrospătăm forţele: era multă lumină şi totul era colorat.
Tocmai lăsasem în urmă nişte sate amărâte, cu doar un drum şi restul uliţelor îngropate în mocirlă după ploaia de dimineaţă, oameni în şlapi şi cu burţile pe afară sprijiniţi de gardurile scorojite.
O sărăcie care mă durea!
Şi, imediat după graniţă, culori, lumină şi bunăstare, parfum de vanilie, oameni care-şi beau cafeaua liniştiţi, zâmbete în loc de rânjete.
Cam de asta se pleacă, pentru lumină şi decenţă. Că nu se-mbogăţeşte lumea, trăiesc doar liniştiţi, îşi permit normalitatea unei perechi de pantofi sau a unei vacanţe la mare, îşi permit să cumpere fructe şi tot ce le trebuie fără să socotească de zece ori dacă le ajung banii.
Un trai aşa cum ar trebui să fie, ba mai mult, uneori e chiar tanda pe manda, doar un pic mai răsărit.
Să vă spun de ce: e adevărat că un muncitor câştigă în jur de 1000 – 1200 euro în Italia, dar plăteşte o chirie de 400 sau chiar mai bine. Asta în oraşele mici, că-n Roma o garsonieră e şi-n jur de 700 euro.
În Bruxelles şi-n Londra chiriile sunt în jur de 700 euro sau lire sterline.
Practic, jumătate din banii câştigaţi se duc pe casa în care locuieşti, dacă mai ai şi facturi mari, rămân vreo 400 euro din salariu.
Acum, spuneţi-mi voi, 400 euro nu ar câştiga şi-n ţară cineva?
Şi dacă acel cineva are casa lui, nu plăteşte chirie şi are şi facturile mai mici, nu ar putea să se lipsească de experienţa emigrării? Asta, bineînţeles, dacă în oraşul său ar putea munci, dacă nu e dintr-o zonă defavorizată unde nu găseşte nimic de făcut.
În concluzie, de multe ori e tanda pe manda, atât că lumea de dincolo are mai multă lumină, decenţă, culori şi respect reciproc. Ceea ce ne-am dori şi noi.
Articol scris de Liliana Angheluță