Trăiesc unii-n lumea lor şi nu au habar de nimic. Îşi învârt viaţa între vila-n care locuiesc şi biroul unde lucrează şi, dacă le este lor bine, nu se mai uită-n jur.
Nici nu vor să afle mai mult, să nu li se încetinească digestia! Adevărat e că bogatul nu crede pe ăl flămând.
Vorbeam odată cu un tânăr, isteţ de altfel, educat şi binevoitor, locuitor al Bucureştiului, avea o slujbă frumoasă şi puţine probleme. Când i-am spus despre sărăcia din anumite zone ale României, despre faptul că sunt judeţe întregi pustiite mi-a zis, senin:
-Da, am auzit şi eu ceva!
Dar parcă manifesta neîncredere, aşa c-am continuat:
-Ai maşină, dă o tură prin Moldova, prin zona Craiovei sau mergi oriunde nu ţi-ai dori, de altfel, să mergi. Du-te să vezi cu ochii tăi, aşa n-o să te mai miri că pleacă lumea.
Eu am văzut şi am trăit, România nu-nseamnă doar Bucureşti şi Braşov, Cluj sau Timişoara.
Vei vedea bătrâni cu priviri spre înăutru, tânjind după o bucată de peşte sau un fruct, garduri nevopsite de zeci de ani, ruinele fabricilor rânjind, dezgolite de geamuri şi, prin anumite locuri, chiar de cărămizi, parcuri fără bănci şi fără flori, câini morţi prin şanţuri şi copii cărora li se citeşte foamea-n ochi.
Case abandonate, curţi pline de buruieni înalte, semn că de acolo s-a plecat departe şi se-ntorc oamenii rar. Ţărani puţini, cu sapa-n mână şi cu vreo două găini prin curte, blocuri cu tencuiala căzută şi dispensare închise.
-Ca să vezi România şi să-nţelegi adevărul trebuie să ieşi din oraşele mari.
Doar un pic, la stânga sau la dreapta. Şi vei vedea decăderea unei naţii, vei înţelege şi vei da crezare. Ne exterminăm singuri, ne ducem, ne rărim. Şi asta ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi nu pentru ziua de azi, ci pentru ce va fi peste 20 de ani.
Cine trăieşte în interior nu-şi dă bine seama, degradarea e treptată şi omul se obişnuieşte cu toate.
Dar cine vine-n ţară o singură dată pe an sau chiar mai rar vede pustiirea.
Du-te, du-te să vezi cu ochii tăi, să nu spui că n-ai ştiut de ce se stinge România.
Articol scris de Liliana Angheluță