”Să ridice mâna în sus cine nu a amânat cât a putut mersul la toaletă pentru pipi! – îndeamnă zâmbind dr. în farmacie Anca Daniela Raiciu, căreia ne-am adresat pentru a afla ce repercusiuni are acest obicei, pe care îl practicăm cu toții, tot timpul, fără să știm ce consecințe creăm.
Luați cu treburile, fie că suntem la birou încercând să terminăm ce avem de făcut pentru a ne acorda o pauză fiziologică, fie că uităm să mergem la toaletă când plecăm de acasă, o presiune și o jenă extraordinare ne cuprind când vezica ne dă semnalul că ar trebui golită.
Interlocutoarea noastră, dr. A.D.Raiciu ne descrie succint consecințele acestui obicei:
Calculii renali, doar una dintre consecințe!
Sunt persoane care evită să folosească toaletele publice şi chiar pe cele de la locul de muncă. Se abțin din motive igienice sau până ajung în confortul de acasă, însă pe termen lung se pot crea probleme serioase de sănătate.
Urina, pe lângă apă, conţine cantităţi de substanţe amoniacale şi acide, particule de reziduuri şi bacterii pe care organismul le elimină şi care pot dăuna căilor urinare şi vezicii. În cazul în care ne abţinem, aceste bacterii migrează şi pot provoca inflamaţii precum cistita.
În mod normal, vezica poate conţine între 150 şi 220 ml de lichid, depinde de persoană, dar creierul nostru este avertizat că trebuie să mergem la baie în jurul acestor cantităţi. Dacă nu o facem, vezica va acumula şi mai mult lichid şi, pe termen lung se va îngroşa pentru a-l putea reţine, pierzând treptat din elasticitate.
Pe de altă parte, reţinerea urinei este unul dintre factorii care duc la producerea calculilor renali. Aceste cristale micuţe formate din calciu, fosfat, amoniu şi magneziu, se depozitează uşor în rinichi când nu sunt eliminaţi prin urină. Cu timpul, vor deveni pietre la rinichi şi vor crea probleme grave de sănătate.
Infecții și leziuni renale
Există şi cazuri de reflux, adică urina se întoarce în uretră, dar uneori poate ajunge înapoi în rinichi şi poate provoca infecţii şi leziuni renale.
Abţinerea de la obiceiul fiziologic de a goli vezica urinară ori de câte ori simțim nevoia, creează cu adevărat probleme importante. De exemplu, după un timp, creierul nu mai emite semnale dacă “vede” că nu le ascultăm. Abdomenul se umflă, acumularea de lichide şi toxine cauzează frisoane şi durere în regiunea pelviană.
Ajunşi la acest punct nu se simte nevoia de a merge la baie, ci oboseală şi amorţeală.
Nu amâna mai mult de 15 minute mersul la toaletă
Pentru a evita toate aceste probleme serioase, încercaţi să nu vă abţineţi mai mult de 10 – 15 minute, ne sfătuiește interlocutiarea noastră.
Iar dacă deja problemele urinare s-au instalat, se poate apela la adjuvante extrem de eficiente și în acest sens recomand câteva produse marca HOFIGAL:
Pentru bărbați Licoprostat, iar pentru femei și bărbați deopotrivă, Tinctură de pufuliță și Depurin.
Aceste produse pot fi achiziționate de la farmaciile HOFIGAL din toată țara sau de la farmaciile partenere sau online cu doar câteva clickuri.
________________________________________________
Vrei să adopți un stil de viață sănătos, să fii la adăpost de bolile grave ale civilizației?
Vrei să începi chiar de azi și nu știi cum?
Comandă cea mai recentă apariție editorială ”Secrete pentru o viață fără cancer”, în care cercetătorul Ștefan Manea, personalitate de primă mărime a fitoterapiei românești, te ghidează pas cu pas!
Doar 19 lei sau gratis la o comandă de 200 lei de pe site-ul HOFIGAL!
Intră aici și comandă acum!
Articol scris de Fabiana Nicolae