În România există multe familii în care una sau mai multe persoane, indiferent de vârstă, au fost victimele unui atac cerebral! De altfel, țara noastră este campioană la mortalitatea prin atac cerebral, în timp ce mai mult de 10% din populația globului moare din această cauză. Accidentele vasculare cerebrale se situează pe locul trei în statisticile sumbre ale mortalității planetare fiind devansat doar de bolile cardiovasculare și cancer.
Urmările sunt greu de suportat nu doar de pacientul în cauză, ci și de către familie. Adesea pacientul are probleme de conștientizare, vorbire, gândire, locomoție, ceea ce induce o calitate scăzută a vieții și necesită supraveghere permanentă din partea familiei sau a unei persoane special angajate în acest scop.
Factorii de risc în atacul cerebral sunt presiunea arteriala mare, diabetul, fumatul sau un atac cerebral anterior.
Pacienții și familiile lor se întreabă adesea dacă există semne care anunță producerea unui atac cerebral în viitor, din dorința de a evita sau minimiza riscurile.
Ne-am adresat doctorului Emil Cristea, medic specialist în medicina familiei care ne spus că:
’’Un semn care poate anunța apariția unui AVC este accidentul ischemic tranzitor care apare atunci când fluxul sanguin spre creier este redus sau blocat. Se produc aceleași simptome ca la un AVC, numai că în acest caz fluxul de sânge se restabilește în câteva minute și simptomele dispar complet.
Dacă unul dintre membrii familiei tale a avut asemenea manifestări, trebuie evaluat imediat pentru a se evidenția cheagurile existente, necesitatea unei intervenții chirurgicale pentru desfundarea arterei blocate, o computer tomografie craniană pentru a se analiza dacă există semnele unei hemoragii sau un RMN. Dacă pacientul este suspectat de obstrucția unei artere carotide pot fi necesare investigații ca ecografie Doppler sau angio RMN. Oricum, medicul specialist este acela care vă va ghida spre protocolul de urmat’’, ne spune acesta.
Doctor Emil Cristea, enumeră și câteva dintre cauzele care pot genera un accident ischemic tranzitor:
’’În cele mai multe cazuri, cheagurile de sânge pot apărea după un atac cardiac sau ca urmare a altor afecțiuni cardiace care perturbă fluxul normal de sânge la nivelul inimii. Cazurile mai rare se referă la agregatele de bacterii, afecțiunile celulelor sanguine, traumatismele la nivelul capului sau inflamații ale peretelui vascular, din cauze precum sifilisul, tuberculoza sau boli inflamatorii cronice’’.
Anca Daniela Raiciu, doctor în științe farmaceutice, spune că în tratamentul acestei suferințe, pe lângă medicamentele de sinteză recomandate de medicii specialiști, pacienții se pot susține și cu ajutorul fitoterapiei, în paralel cu medicația prescrisă.
’’Manifestările accidentului ischemic tranzitor apar brusc, sunt temporare și dispar cel mai adesea în 10-20 de minute. Ca să recunoști un asemenea tip de afecțiune trebuie să se știe că cele mai frecvente manifestări sunt slăbiciunea sau incapacitatea de a mișca mâna, piciorul sau fața, amorțeli, furnicături, vedere dublă sau în ceață, dificultăți de vorbire, de înțelegere sau de găsire a unor cuvinte, vertij.
Pacientul care a resimțit fie și trecător vreunul din aceste simptome să nu se culce pe o ureche și să se prezinte de urgență la medic, pentru a mări șansele de a NU fac un atac cerebral în viitor.
Din punct de vedere fitoterapeutic, HOFIGAL, recomandă suplimente alimentare precum:
- Omega 3 și 6 Vegetal;
- Ulei de șofrănel;
- Ulei de pește;
- Ulei de cătină;
- Coenzima Q 10;
- L-carnitin complex;
- Tinctură sau capsule de păducel;
- Complex alfa alfa;
- Complet Hofigal Antioxidant.
Desigur că trebuie stabilită o schemă terapeutică eficientă și în acest sens, recomandăm pacienților să ia legatura cu specialiștii Hofigal pentru a obține ajutor calificat și în conformitate cu fiecare caz în parte’’
Articol scris de Adriana Caranfil