Să vorbim despre unirea care ar trebui să fie între noi, unire pentru care au luptat eroii neamului cu gând că, împreună, vom fi mai puternici, că ne vom ajuta şi apăra la nevoie.
Aşa a fost un timp, aşa ar trebui să fie mereu.
Nu este de ajuns ca frontierele să cadă, nu e suficient că oamenii pot circula liber între Moldova şi Țara Românească, o adevărată unire e cea a sufletelor.
Românii sunt dezbinaţi, de sărăcie, de probleme, familiile sunt destrămate, nu se mai înţeleg vecinii între ei, copiii nu-şi mai salută părinţii, prietenii rup legăturile cu uşurinţă, zâzania, certurile şi pălăvrăgeala separă inimile.
Cei dinăuntru vorbesc rău de cei din afara ţării, consideră c-au fugit, c-au abandonat, îi judecă pentru că au acceptat munci umile, uitând că majoritatea nu au avut încotro, că au plecat după ce mai bine de 2000 de fabrici au fost închise treptat.
Cei din afara ţării îi judecă pe cei rămaşi, că nu iau atitudine, că nu luptă să schimbe lucrurile, uitând că ei luptă, de fapt, să supravieţuiască zilnic într-o ţară în care un kg de mere pare o comoară şi un control medical o adevărată aventură.
Unii spun că ardelenii-s lenţi, alţii că moldovenii sunt beţivi, nu facem decât să ne căutăm defecte şi uităm că da, pentru noii au luptat oameni şi şi-au dat viaţa ca să fim şi să rămânem uniţi.
E bine să ne amintim acest lucru uneori, să renunţăm la critici, la opinii separate, la acuzaţii şi să-ncercăm odată pentru totdeauna să ne fim aproape unul altuia, să ne sprijinim şi să ne spunem vorbe bune.
Dragostea dintre noi ar fi adevărata dovadă a unirii realizate.
Cea care contează.
Pentru că istoria se construieşte zilnic, de fiecare dintre noi, după gândul şi inima noastră.
Articol scris de Liliana Angheluță