Românii sunt pe ultimul loc în multe, dar sunt pe primul loc în Europa la proprietate casă, peste 90% dintre români au un apartament ori casă, cumpărată sau moştenită. În vreme ce-n toată lumea se stă…
DokStation a avut prima întâlnire cu spectatorii din București
Pe 24 august, la DESCHIS Gastrobar, a avut loc avanpremiera DokStation, singurul festival de filme documentare muzicale din București, ce se va desfășura în perioada 23-25 septembrie. Cei peste 200 de…
Povestea unei sticluţe cu lichior
Bunica o primise de la o prietenă care-i călca pragul o singură dată pe an, venea de la Iaşi, niciodată cu mâna goală. În acea zi îi adusese bunicii o sticluţă delicată cu lichior, eticheta părea un t…
Tu cum ți-ai învățat copilul să facă la oliță?
Acest articol a fost inspirat de o mămică care ne-a scris rugându-ne să întrebăm psihologul, dar și alte mămici, cum au procedat ele pentru a-și convinge copiii să folosească olița: Pentru că face pe …
Suferi de sindromul oboselii permanente? Combate-l cu drojdie de bere!
”În fiecare zi primesc zeci de întrebări pe teme de sănătate – relatează dr. în farmacie Anca Daniela Raiciu – cărora încerc să le răspund prin intermediul interviurilor acordate publicațiilor ș…
Iubitul meu m-a trădat! S-a culcat cu propria mea fiică!
”După divorțul meu de George, 4 ani am stat singură. Doar eu cu fiica mea, Anais, care la momentul despărțirii nu avea decât 9 ani. George a plecat să muncească în străinătate și cu Anais ținea legătu…
Fumatul și alcoolul, doi factori în legătură directă cu cancerul de laringe și faringe
”Stilul de viață modern a permis introducerea pe scară largă a două obișnuințe cu consecințe dramatice pentru sănătate: fumatul și alcoolul. Ambele debutează ca atitudini sociale aproape obligatorii. …
Concurs AQUI AHORA – HOFIGAL, ediția 49
Câștigă produse românești de top pentru tine și familia ta! Participă la concursul derulat în perioada 18 – 30 august și intră în posesia produselor pentru sănătate și frumusețe, oferite de HOFIGAL, c…
Picioarele tale sunt tonifiate? Atunci și mintea ta e brici!
Studiile britanice arată că există o legătură de cauzalitate între picioarele puternice, tonifiate și creier. Mai mult de 10 ani au fost monitorizate mii de persoane care făceau sport moderat dar regu…
Prof.univ.dr. Cristian Gheorghe, Neolife: grupa sanguină A, cea mai predispusă la cancerul gastric
”80% dintre pacienți nu prezintă nici un fel de simptome în prima etapă a bolii, în așa numitul cancer gastric precoce”. Când ajung la medic însă, după ani de evoluție a bolii, auzim adesea: ”în afa…