Ni se pare banală uneori, dar plăcinta are o istorie milenară și este unul dintre cele mai vechi preparate culinare ale lumii.
La început, aluatul era format doar din făină, apă și sare, din el se făcea pâinea timpului, de fapt se modelau cu mâna foi mai groase și se coceau rapid, având aspectul unor turte.
În Egiptul antic, în preajma anului 1200 î.e.n., faraonii erau serviți cu un fel de pâine amestecată cu fructe și miere. Erau, practic, primele încercări de a combina aluatul cu alte alimente.
Istoricii sunt de acord că grecii ar fi făcut prima plăcintă, de fapt o foaie de aluat peste care se punea carne condimentată, aluatul devenind tare! Deseori, pentru că nu se putea mânca avea și funcția de farfurie.
Plăcintele grecești nu aveau capac, erau doar baza pentru umplutură. Romanii vor fi cei care vor diversifica plăcinta preluată de la greci, prin secolul II î.e.n. începând să schimbe umpluturile, să folosească scoici, creveți, carne de pui condimentată sau pește.
Anumite plăcinte erau acoperite, aveau și bord, și erau oferite zeilor ca ofrandă. Treptat, din Imperiul Roman, plăcinta s-a răspândit peste tot, mai ales că imperiul era enorm. Fiecare popor a început să folosească umpluturi specifice locului, s-a descoperit că și plăcintele cu brânză sunt bune, ba chiar păreau mai moi.
Imediat după Evul Mediu încep să apară primele plăcinte – surpriză, foaia de deasupra era întinsă la final, coaptă separat, dedesubt erau păsări vii care începeau să zboare în momentul servirii! Imaginația celor care pregăteau banchetele nu avea limită, din plăcinte enorme ieșeau dansatoare sau pitici care începeau să spună glume și să destindă atmosfera.
Destinată oamenilor bogați, de la faraoni la împărați și regi, plăcinta a devenit treptat un preparat obișnuit pe mesele tuturor, gospodinele descoperind că un pic de ulei sau unt face aluatul mai fraged. În secolele XVII – XVIII, englezii încep să facă cele mai fragede și bune plăcinte, de aici ajungând în America și tot așa.
Doar primele cărți de bucate conțin rețeta de bază a plăcintei, restul a fost cercetarea personală a gospodinelor și împărtășirea secretelor. Cu mere sau brânză, cu carne sau cu marmeladă, cu verdețuri sau nu, plăcintele sunt prezente de aproape 4000 de ani pe mesele omenirii.
Articol scris de Iuliana Zamfir