Multe superstiţii se leagă de această mişcare involuntară a pleoapei, unii spun că se va întâmpla ceva rău şi-şi fac repede semnul crucii deasupra.
Asta dacă se-ntâmplă să fie ochiul stâng. Dacă e dreptul, ar trebui să se-ntâmple ceva de bine, eventual să primeşti o veste bună de la o femeie.
În cultura tuturor popoarelor lumii există astfel de superstiţii, la chinezi totul depinde până şi de ora la care se zbate, dacă se-ntâmplă să fie dimineaţa ar fi vorba de vizite plăcute sau invitaţii la petreceri, dacă e după-amiază ar fi vorba de întâlniri cu prieteni de departe, seara, în schimb, e semn de întâmplări neplăcute.
Însă mesajul adevărat pe care-l transmite această mişcare a pleoapei este faptul că suntem stresaţi și că ochii au fost suprasolicitaţi.
Miochimia – cum este numită această tulburare – se caracterizează prin spasme ale muşchilor pleoapelor, intervalul fiind scurt şi rapid. Stresul determină încordarea muşchilor faciali, practic corpul se pregăteşte pentru apărare şi se opreşte absorbţia vitaminei B, esenţială pentru buna funcţionare a ochilor.
Cei care stau prea mult în faţa computerului îşi obosesc vederea pentru că se fixează, de fapt, aceeaşi suprafaţă plană.
Oboseala ochilor apare şi la persoanele care ar trebui să folosească ochelari dar amână acest moment, considerându-l un semn al bătrâneţii.
Consumul de cofeină şi alcool poate produce acelaşi efect, sunt substanţe care activează neuronii, sunt excitante şi determină amplificarea mişcărilor.
O altă cauză a miochimiei este deshidratarea, lipsa de lubrificare a ochilor, pleoapele trebuie să clipească mai des pentru a asigura umezeala suprafeţei delicate. În acest caz e necesară folosirea picăturilor specifice, glandele lacrimale nu reuşesc să o facă singure.
Ochiul se zbate, de regulă, pentru scurt timp.
Dar sunt şi cazuri în care acest tremur nu trece uşor, poate fi semn de apariţie a sclerozei multiple sau al altor boli grave ale sistemului nervos.
Iată, deci, că superstiţiile pot avea şi un sâmbure de adevăr: în caz că ochiul se zbate des şi dacă mişcarea nu încetează poate fi un semn rău.
Iar vestea poate fi că sănătatea ne este în pericol.
Articol scris de Sofia Trepcea