Vina de a fi bolnav în România se pedepseşte crunt.
Te-nvaţă ei minte!
La început ţi se pare că totul funcţionează, uite, spitalul are paturi, are coridoare din alea lungi, oameni în alb trec de colo colo, cărucioare de metal traversează spaţiile, împinse de alţi oameni în uniformă, totul pare a fi sub control.
Spitalul există, deci vei fi îngrijit, că doar de aia eşti acolo.
Dar pentru ei eşti doar o pradă, analizată rapid, se vede după ochi dacă ai bani în buzunar sau nu, vreo bătrânică de la munte are toate şansele să fie uitată prin coridoarele astea şi vor avea întâietate domnii şi doamnele care promit să fie generoşi.
Un biet muncitor, cu familie acasă şi copii de hrănit, unul căruia nu-i ajunge salariul să cumpere lapte în fiecare zi, se va prezenta la spital cu pijamaua lui cea bună, dar nu nouă, nebărbierit şi-ncercănat de dureri. Va fi pedepsit pentru asta, nu ajunge că e bolnav, trebuie să fie un bolnav de soi, altfel îl vor umili, îl vor smuci.
Cu săracii n-are nimeni răbdare, de ce-ar fi oamenii buni fără motiv?
Spitalul există deci, are paturi şi atât.
Mănuşi nu, medicamente nici atât, noroc de grasele farmacii de peste drum unde sunt îndrumaţi bolnavii să meargă să-şi cumpere ce le trebuie pentru a fi trataţi. Care se ţine pe picioare traversează strada cu un halat pe umeri, care nu roagă un suflet bun să se ducă să-i ia pastile şi alifii.
Spitalul există, de ce spun oare unii că sistemul sanitar e la pământ? Uite ce clădiri mari, luminoase! Miroase a clor, dar nu e suficient ca să omoare bacteriile alea care se agaţă de toţi! Ai intrat c-o boală şi ieşi cu alta.
Dacă mai ieşi, pentru că spitalul are şi morgă.
Bunica mea acolo a ajuns după ce-au uitat de ea! Stătea cu acul în venă de 10 ore, se internase la spital pentru o anemie severă, au pus-o la perfuzie şi duşi au fost cu toţii! Bunica a făcut blocaj renal şi a aflat, târziu, că mai bine nu s-ar fi dus la spital.
Mama tot acolo a murit, din vina lor, alte mame şi fraţi, surori şi bărbaţi, copii şi nepoţi şi-au găsit sfârşitul la fel, prea săraci ca să dea cât trebuie şi cui trebuie.
Spitalul există, n-are decât paturi şi coridoare lungi. Sistemul sanitar există, e în picioare, păcat că nu se ştie dacă tu, el, eu sau ea vom mai ieşi din el pe picioarele noastre.
Articol scris de Liliana Angheluță