Şi s-a dus!
Mama mea, de ea vorbesc!
Dar vorbesc şi de sute, mii de oameni din România speriaţi tocmai de sistemul sanitar, cel care ar trebui să funcţioneze în binele oamenilor.
Românii bolnavi nu merg la spital fără bani în buzunar.
Pentru că aşa-i sistemul, trebuie să dai în stânga şi-n dreapta, buzunarele de-abia aşteaptă să fie “dăruite” cu ceva.
În schimbul atenţiei, în schimbul profesionalităţii care ar trebui să fie oricum.
Mama a fost internată la secţia de reumatologie a spitalului judeţean din Focşani.
Avea un genunchi care n-o mai asculta deloc. După întoarcerea acasă, la vreun an, când rinichii au început să nu-i mai funcţioneze, când nu mai mânca, când se topea pe picioare, mi-a spus:
Mai bine mor decât să-şi bată joc de mine la spital! Nu ştii câte-am îndurat acolo! De câte ori au ţipat la mine!
Într-o noapte am rugat infirmiera să mă ducă la baie, mă ducea cu căruciorul cu rotile, că eu nu mă ţineam în picioare.
M-a lăsat acolo până la 4 dimineaţa. Crezusem c-a uitat de mine, mi-era ruşine să strig, că dormea lumea în saloane. Când a venit să mă ia, mi-a spus cu ţâfnă:
“ Vezi, dacă-mi dădeai 10 lei nu te lăsam aici!”
Aşa mi-a spus mama!
Şi a adăugat, cu ruşine, cu umilinţă:
Da-i dădusem, fată, îi dădusem 5 lei, nu ştiam că trebuie să-i dau 10!
Fusese umilită tocmai de cei care trebuiau s-o ajute, s-o trateze şi s-o respecte.
Acum, după câteva luni de la moartea mamei, pot povesti, tocmai pentru că nu e doar povestea ei.
Nu poţi să te duci fără bani în buzunar!
Bani să-ţi schimbe lenjeria, bani să te ajute să stai în capul oaselor, bani să nu te facă s-aştepţi pe holuri prea mult, în batjocură, în timp ce-şi beau cafeaua pălăvrăgind, bani să-ţi facă tratamentul la timp, bani şi iar bani, doar pentru că tu eşti bolnav şi ai nevoie de ei.
Ai nevoie să fii ajutat şi ei ştiu asta!
Problema e că nu ştii cât şi cui să dai!
Că dacă nu-i cât trebuie sau nu-i buzunarul bun… tot degeaba dai.
Mai bine ar pune tarife: 10 lei – schimbat aşternuturi, 5 lei – tratament la oră fixă, 50 lei – atenţie maximă!
Dar dacă ne-am uni cu toţi?
Să nu mai dăm nici un leu?
Să protestăm, să reclamăm, să le spunem verde-n faţă că-s jigodii?
Dacă am denunţa umilinţele şi dacă am declara că a trebuit să dăm bacşiş pentru a fi respectaţi?
Poate că măcar copiii noştri n-ar avea teamă tocmai de cei care ar trebui să ne respecte şi să ne mângâie!
Poate că s-ar înmulţi persoanele oneste; există şi acum doctori, asistente şi infirmiere care-şi fac treaba lor de îngeri păzitori fără a primi nimic de la pacienţi, dar, din păcate, sunt puţini!
Iar morţii tot mai mulţi!
Articol scris de Liliana Angheluța